Video Circulaţia feroviară, pusă în pericol de hoţi. Au fost prinşi încercând să fure cabluri la staţia CFR Năvodari
Nici drumul cu trenul nu mai este sută la sută sigur. Circulația feroviară din Năvodari a fost pusă în pericol aseară după ce doi indivizi au vrut să fure cablurile de alimentare ale instalațiilor de macaz. Nu s-au gândit însă că sistemul va da alerta şi nici că-şi pun vieţile în pericol... cei doi au fost surprinşi chiar când încercau să tragă cablurile peste liniile de cale ferată.
Totul s-a întâmplat miercuri seară, în jurul orei 19.30, când doi indivizi au reușit să taie și să fure 17 metri de cablu care alimentau sistemele de macaz.
Angajații CFR au fost alertați prin sistemul de control că ceva nu era în regulă în zona macazurilor. Când și-au dat seama că au fost observați, cei doi indivizi au fugit.
În urma verificărilor, s-a constatat că două cabluri fuseseră tăiate, fapt care ar fi putut provoca un accident feroviar în zona stației Năvodari.
Polițiștii au ajuns la fața locului, au făcut cercetări și îi caută acum pe cei doi indivizi. Pe numele acestora a fost deschis un dosar penal pentru distrugere.
Angajații CFR trag un semnal de alarmă și spun că, pe lângă riscul producerii unui accident feroviar, cei doi indivizi s-au aflat și într-un pericol real de electrocutare, deoarece cablurile se aflau sub tensiune.
Reporter senior la Observator Antena 1. 15 ani de experienţă în jurnalism, în toate domeniile ➜
