Video Concurs de slalom auto pentru copii, la ROMEXPO. Profesioniști la volan, micuții se joacă apoi cu păpușile sau șotron
Piloţi mici, campioni mari. Copii cu vârste între 8 şi 14 ani s-au întrecut astăzi, la Bucureşti, la un concurs de slalom auto. O competiţie serioasă, pentru care se antrenează ore în şir în fiecare zi, şi care cere investiţii serioase din partea părinţilor.
Peste 30 de copii, băieţi si fete, s-au imaginat piloţi de curse la concursul de slalom organizat la ROMEXPO. Toți s-au aliniat la start cu acelaşi gand.
- Tudor, sportiv: Eu sper că o să câştig! Am 12 ani, concurez de aproape un an. Mă antenez în weekend sâmbăta și duminica, în jur de 8 ore pe zi.
- Teodor Gheorghe, organizator: Sunt copii, în mod evident, care după ce coboară din maşină, o să îi vedeţi cum se joacă, fetiţele cu păpuşile, alții joacă şotronul și așa mai departe. În schimb, la volan sunt adevărati profesionişti.
Mulţi dintre copiii-piloți sunt obişnuiţi deja cu competiţiile oficiale şi cu medaliile de aur
- Ștefan, sportiv: La 10 ani am ieșit campion naţional. La opt ani am mers pe poligon și am participat în campionatul național de îndemânare auto, la nouă ani.
- Reporter: Unde vrei să ajungi?
- Ștefan, sportiv: La Formula 1.
- Ariana, sportiv: Am început la vârsta de 10 ani și am zis prima dată să încerc, pentru că mi s-a părut interesant. Asta a făcut și bunicul meu și tatăl meu. Anul trecut am participat la toate etapele şi la ultima etapă am ieșit campioană naţională.
Pe acelaşi subiect
- Jocul cu miliarde de posibilități la care tot mai mulți copii români devin "maeștri": "Îți ajută mintea,...
- Vladimir Vîrzob, "micul Eistein al Olteniei". Un licean a inventat bateria care poate alimenta un întreg cartier...
- Şase elevi români au luat aurul la un concurs NASA. O seră de soia pe Marte, proiectul inedit cu care tinerii au...
Performanţa cere, însă, multe ore de antrenament şi investiţii financiare consistente.
Maşinile conduse de micii piloţi au nevoie de multe modificări ca să ofere protecţie copiilor
- Ana Grigore, reporter Observator: Această mașină a fost special modificată pentru a putea fi condusă de un copil de opt ani. Bancheta din spate a fost scoasă pentru uşurarea mașinii, s-au adăugat în schimb bare de protecție, un scaun special, iar motorul a fost și el îmbunătățit pentru o putere mult mai mare.
- Mateo, sportiv: M-am apucat la vârsta de 4 ani jumate de carting de performanţă. În fiecare weekend vin de la Constanța pentru a mă antrena în jur de opt ore pe zi.
- Nicholas, sportiv: Anul trecut am ieșit vice-campion la campionatul de indemânare auto. Cel mai mult mă antrenez pe simulator virtual și mai avem ieșiri cu echipa la circuit. Trei, patru ore, în fiecare zi.
- Adrian Turcu, părinte: Când vrei să faci performanţă, în orice sport, e nevoie de o contribuție și din partea părintilor. Să îi asiguri o mașină bună, să îi asiguri un antrenament.
Competiţia de slalom auto pentru copii s-a aflat anul acesta la cea de-a 14-a ediţie.
Comentarii
Întrebarea zilei
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰