Video Copii cu dizabilităţi, ţinuţi în condiţii inumane într-un centru din Sibiu. Au fost loviţi, legaţi şi lăsaţi să mănânce de pe jos
Este anchetă la un centru de copii cu dizabilităţi din Sibiu, după ce în spaţiul public au apărut mai multe imagini în care copiii cu dizabilităţi sunt loviţi şi bruscaţi chiar de cele care ar trebui să-i îngrijească. Cei care au publicat imaginile susţin că adolescenţii şi copii trăiesc în condiţii inumane, că sunt lăsaţi să mănânce de pe jos şi sunt ţinuţi legaţi. Poliţia a deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorilor.
Cele trei angajate cre apar în imaginile revoltătoare au fost, potrivit reprezentanţilor DGASPC Sibiu, mutate într-o altă locaţie până la finalizarea procedurilor şi tot până atunci nu mai au voie să intre în contact cu copii.
O echipă a DGASPC Sibiu urmează să verifice toţi copiii din centru, pe toate palierele, medical, psihologic, social şi juridic. A fost sesizată şi poliţia şi s-a dispus efectuarea unei investigaţii meidico-legale asupra copilului care ar fi fost bătut.
În acest caz a intervenit şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, care a făcut deja un control la casa de tip familial "Speranţa". A intervenit şi DSP, iar primele concluzii arată că s-au descoperit deficienţe în bucătărie: meniurile copiilor nu erau vizate de un medic specialist şi nu erau în conformitate cu afecţiunile acestor copii.
Poliţia a deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului, iar părinţii copilulu care apare în imagini susţin că îşi vor căuta dreptatea în instanţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰