Copilul de 4 ani dispărut la Suceava a fost găsit, la 4,5 km distanță de casă | Video
Bogdănel, copilașul în vârstă de 4 ani care a dispărut de lângă casă, a fost găsit de un echipaj din cadrul Sectiei de Poliție Rurala Scheia, in zona Moara Nica, la aproximativ 4,5 km de locul dispariției
- Copilul a fost găsit la peste 4 kilometri de casă
- Forțe impresionante au fost alocate pentru căutare
Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că un minor în vârstă de 4 ani din comuna Bunești a dispărut în condiții suspecte.
S-a stabilit faptul că minorul a plecat în jurul orei 16.00 la o familie invecinată, însoțit de 2 căței. Ulterior, mama acestuia, observând ca temperaturile scad, a vrut să îi ducă un articol vestimentar, în acel moment constatând că nu se afla la familia respectiva.
Inițial, familia minorului a făcut verificari în zonă, însă, ulterior, a sesizat poliția.
"În regim de urgenta s-a constituit grupa de coordonare la nivelul Politiei Municipiului Suceava in baza Dispozitiei nr. 44/2007 fiind cooptate forte suplimentare pentru cautari. In zonă, unde exista și lanuri de porumb au fost deplasati 18 politisti, sprijiniți de 4 jandarmi. La fata locului a fost deplasat si echipaj cu camera de temoviziune din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și grupele de câini de urmă, autoritățile locale implicând si voluntari. In jurul orei 21.10 un echipaj de politie din cadrul Sectiei de Poliție Rurala Scheia l-a identificat pe minor in zona Moara Nica, la aproximativ 4,5 km de locul dispariției. Minorul este intr-o stare psihico-fizica buna și urmează sa fie evaluat medical. Multumim tuturor celor care s-au implicat în soluționarea acestui caz", informează IPJ Suceava, într-un comunicat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰