Copilă de 12 ani, spulberată de un Volkswagen pe o șosea din Suceava, după ce ar fi traversat neregulamentar. Fata nu a avut nicio șansă
Accident grav pe o șosea din Suceava. O copilă de 12 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită în plin e o mașină, la ieșire din comuna Bosanci spre comuna Udești. Din primele informații, copila ar fi traversat neregulamentar, moment în care, șoferul, un tânăr în vârsă de 26 de ani, a izbit-o.
Accidentul s-a produs marți, în jurul orei 11.00, pe DJ 208A. Copila de 12 ani a fost lovită în plin de un VW Touareg, după ce aceasta ar fi traversat neregulamentar. Nu a avut nicio șansă la supraviețuire, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva.
Potrivit Monitorul de Suceava, la volanul mașinii se afla un tânăr de 26 de ani. A încercat să evite impactul însă tragedia s-a produs oricum. El a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0. Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă și continuă cercetările.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰