Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Copilă opărită pe față la o grădiniță din Deva, după ce țeava unui calorifer s-a spart şi a ţâşnit apă clocotită

Incident grav la o grădiniţă din Deva! O fetiţă a suferit arsuri pe faţă şi pe piept după ce o ţeavă de la un calorifer s-a spart şi de acolo a ţâşnit apă clocotită. Educatoarea a încercat să protejeze copiii care se aflau în faţa caloriferului defect şi a fost rănită uşor şi ea.

de Redactia Observator

la 28.02.2023 , 07:45

Atât ea, cât şi fetiţa, au ajuns la spital, unde au fost tratate şi apoi au putut pleca acasă. Vor avea însă nevoie de un consult de chirurgie plastică pentru rănile provocate de apa fierbinte.

Incidentul s-a produs în timp ce copiii erau în sală şi se jucau în grup.

Calorifer defect la grădiniţă, fetiţă cu arsuri pe faţă

Vezi și

"Polițiștii au stabilit că minora, în timp ce se afla în sala de clasă a unei unități de învățământ  preșcolar din municipiul Deva, la un moment dat, din cauza unei defecțiuni la robinetul unui calorifer utilizat  pentru încălzirea  sălii de clasă, a fost stropită cu apă fierbinte în zona feței, fiind rănită ușor. Ea a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale", a informat Carla Strujan, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Inspectoratul Şcolar Hunedoara a demarat o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. De asemenea, în cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Copilă opărită pe față la o grădiniță din Deva, după ce țeava unui calorifer s-a spart şi a ţâşnit apă clocotită