Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Copilaşul de 2 ani abuzat de părinţi va trebui operat. Are nasul rupt, după ce a fost bătut crunt pentru că făcea mizerie în casă

Băieţelul de doi ani chinuit cu bătăi timp de un an de părinţii lui va trebuie operat, întrucât are piramida nazală fracturată. Chinul copilului a încetat, odată ce familia a fost oprită la graniţă în timp ce se întorcea în România. Părinţii lui vor sta după gratii pentru 30 de zile.

de Redactia Observator

la 19.12.2023 , 10:27

Au reieşit primele detalii oficiale despre modul în care băiatul a fost tratat cu bestialitate în ultimul an în reşedinţa din Germania. S-a constatat că abuzurile celor doi asupra copilului îi pun în primejdie atât dezvoltarea fizică, cât şi cea morală. Astfel, s-a ajuns la concluzia că băiatul timp de luni de zile a fost pedepsit aspru, cu lovituri şi tratamente inumane pentru faptul că nu mânca cum îi spuneau părinţii, pentru că făcea mizerie în casă şi pentru că nu se juca cu fratele lui mai mare. Minorul era lovit cu palmele şi pumnii, cu încălţăminte, cu cablul unui prelungitor, cu un băţ şi era legat la gură cu bandă adezivă sau înghesuit într-un geamantan drept pedeapsă, relatează portalsm.ro.

Pedepsit crunt pentru că nu asculta de părinţi

“Cei doi inculpaţi, părinții minorului T.C.A. în vârstă de 2 ani, sunt acuzați de comiterea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului întrucât între lunile mai 2023 – decembrie 2023 au exercitat acțiuni abuzive şi imorale asupra copilului lor, prin acestea punând în primejdie gravă dezvoltarea fizică şi morală a minorului, Actele de agresiune au avut loc la locuinţa acestora din Germania. Din materialul probator administrat până în prezent rezultă că minorul era supus unor tratamente greu de imaginat, el fiind pedepsit pentru că nu mânca cum îi spuneau părinţii, pentru că se murdărea pe el sau lucruri din casă după ce îşi băga mâna în pampers, pentru că nu se juca cu fratele său mai mare, de 3 ani, sau alte asemenea. Pentru faptul că nu îşi asculta părinții, T.C.A. era lovit cu palmele sau cu pumnii, cu papucii, cu cablul unui prelungitor sau cu un băț, era legat cu bandă adezivă la nivelul gurii cu şerveţele în gură sau pus să stea într-un geamantan. Copilul a fost preluat de autorităţile statului în data de 17.12.2023, când părinții au revenit în România. El a fost supus unor investigaţii medicale constatându-se că acesta are multiple leziuni pe corp, unele care au necesitat pentru vindecare 2-5 zile de îngrijiri medicale iar altele 10-14 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, leziunile au fost provocate la diferite intervale de timp. Totodată, minorul urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale, acesta având piramida nazală fracturată. Cei doi minori ai inculpaților au fost preluaţi de D.G.A S.P.C. – Satu Mare, faţă de aceştia urmând să fie dispuse măsurile corespunzătoare” precizează prim procurorul Meszaros Robert Sebastian, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Articolul continuă după reclamă

Cei doi sunt în arest pentru 30 de zile

O rudă ar fi intrat în posesia imaginilor revoltătoare şi a alertat autorităţile. Părinţii de 29 şi 37 de ani au fost prinşi în Vama Urziceni, când se întorceau acasă de sărbători. Ambii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar copiii au ajuns în grija statului. Fratele cel mare nu a fost victima niciunui abuz, în schimb micuţul de doi ani are nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru o fractură a piramidei nazale, iar sărbătorile şi le va petrece în spital. Ambii băieţi ar putea ajunge în grija bunicilor.

Cei doi părinţii din Satu Mare sunt acum arestaţi pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă să stea după gratii până la şapte ani.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Copilaşul de 2 ani abuzat de părinţi va trebui operat. Are nasul rupt, după ce a fost bătut crunt pentru că făcea mizerie în casă