Antena Meniu Search
x

Video Cortegiu emoţionant cu zeci de TIR-uri pentru înmormântarea celor doi soţi din Sibiu. Claxoanele au răsunat ultima oară pentru Mariana şi Marius

Miercuri a avut loc înmormântarea celor doi soţi care au decedat în urma exploziei de la blocul din cartierul Valea Aurie din Sibiu. Mariana şi Marius au fost conduşi pe ultimul drum de familie şi prieteni, care au format o coadă de TIR-uri în semn de respect faţă de bărbatul care le era coleg. 

de Aura Trif

la 28.09.2023, 14:53

Cortegiu emoţionant cu zeci de TIR-uri pentru înmormântarea celor doi soţi din Sibiu. Mariana şi Marius au fost conduşi pe ultimul drum
Cortegiu emoţionant cu zeci de TIR-uri pentru înmormântarea celor doi soţi din Sibiu. Mariana şi Marius au fost conduşi pe ultimul drum - TikTok, Facebook

Cei doi soţi au avut parte de o înmormântare cu adevărat specială. Un alai de TIR-uri, conduse de colegi de-ai lui Marius, au făcut coadă în spatele dricului şi au adus un ultim semn de respect faţă de cei doi soţi, care nu au avut nicio şansă în faţa morţii bruşte.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cine sunt cei doi soţi care au murit în explozia de la Sibiu

Doar Mariana, de 51 de ani, şi Marius, de 46 de ani, se aflau în apartament la momentul exploziei. Cei doi erau căsătoriţi din 2014 şi se mutaseră în apartament de câţiva ani. Aceştia ar fi avut şi o nepoată care îi vizita frecvent, dar care din fericire nu se afla acolo duminică dimineaţa. Vecinii au rămas şocaţi la aflarea veştii că cei doi au murit pe loc. Marius era şofer de TIR iar explozia a fost declanşată în momentul în care s-a întors acasă dintr-o cursă şi a aprins lumina din apartament. Explozia ar fi fost cauzată de o acumulare de gaze.

Apartamentul în care a avut loc explozia a fost distrus, iar alte 15 apartamente și 5 mașini au fost afectate. Alte peste 20 de persoane au fost evacuate la momentul incidentului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Evenimente » Cortegiu emoţionant cu zeci de TIR-uri pentru înmormântarea celor doi soţi din Sibiu. Claxoanele au răsunat ultima oară pentru Mariana şi Marius