Video Cu ce haine trebuie să ne îmbrăcăm pe caniculă. Reacţia unei tinere care poartă ciorapi de lână în toiul verii: "Fac orice să arate bine"
Canicula a pus stăpânire pe toată ţara. Cei care trebuie să iasă afară, în special la orele prânzului, trebuie să fie foarte atenţi la felul în care se îmbracă. Sunt recomandate hainele de in, subţiri şi în culori deschise. La fel de importante sunt şi pălăriile sau ochelarii.
Luna lui cuptor îşi reprezintă, fără doar şi poate, denumirea din popor. În Timişoara, au fost peste 40 de grade la umbră. Aşa că orice ieşire în oraş cere şi un echipament... de protecţie. Şi hainele sunt foarte importante. Alese cum trebuie, ajută corpul să-și regleze mai ușor temperatura.
Întrebarea cu ce mă îmbrac astăzi e mai dificilă vara decât în restul anului. Indiferent că purtăm o rochie vaporoasă sau pantaloni largi toate trebuie să aibă ceva în comun: să fie deschise la culoare și din materile naturale. La 40 de grade Celsius cu disconfort termic accentuat vedete sunt cele din bumbac, inul sau mătasea.
Ținutele de vară pot fi completate cu accesorii anticaniculă
Ținutele de vară pot fi completate cu accesorii anticaniculă: evantaie, ventilatoare de mână şi... apă cât cuprinde. Pentru unii însă, trendul e mai important decât confortul. Pentru o domnişoară, nu a mai contat că jambierele sunt din lână: "Fac orice că să arate bine".
"Pentru cei care stau o perioada îndelungată în soare e important să folosească și haine cu protecție UV, există tricouri, bluze, care oferă o extra protecție. Suplimentar ar trebui sa folosim pălării şi ochelari de soare cu protectie UV, iar crema cu factor de protectie să fie aplicată pe parcursul zilei şi reaplicată", explică Claudia Târziu, medic dermatolog.
Materialele naturale scad riscul de a ne alege cu iritații ale pielii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰