Daniel Barbu și-a dat demisia din funcția de Ministru al Culturii
Gestul vine pe fondul unui scandal pornit dupa ce demnitarul a declarat că ar fi preferat ca banii din fondul pentru bolnavii de HIV-SIDA să fie folosiţi pentru evenimente culturale.
Daniel Barbu a înaintat premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Ministerul Culturii.
Premierul Victor Ponta a confirmat demisia lui Daniel Barbu din postul de ministru al Culturii, dar a precizat, întrebat de MEDIAFAX, că va trimite Preşedinţiei demisia doar împreună cu propunerea de numire a unui nou ministru numai după ce va discuta cu conducerea PNL şi preşedintele Traian Băsescu.
Demisia ministrului vine după controversele iscate de declarația făcută duminică, la manifestațiileSpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova.
Daniel Barbu a afirmat că regretă că bugetul alocat bolnavilor infectaţi cu HIV este jumătate cât cel alocat Culturii.
Demnitarul a comparat câte festivaluri ar putea face cu acei bani destinaţi bolnavilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰