Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Dealer de 25 de ani, infiltrat la o şcoală din Mangalia. O elevă a leşinat după ce a consumat droguri de la el

Situaţie revoltătoare şi în egală măsură îngrijorătoare. O elevă de 14 ani din Mangalia a ajuns inconştientă la spital, după ce un individ i-ar fi dat droguri chiar în curtea şcolii. Fata a leşinat în baie, unde a fost găsită de colegi. Abia după acest incident, poliţiştii au arestat doi traficanţi. 

de Andreea Filip

la 05.06.2025 , 19:13

Fata de 14 de ani era la ora de sport. La un moment dat, copila a ieşit din sală în curtea şcolii şi s-a întâlnit cu acest individ de 25 de ani care i-ar fi dat substanţele interzise. Poliţiştii spun că bărbatul a profitat de faptul că în curtea şcolii era organizat un eveniment şi s-a amestecat în mulţime. Fata a consumat drogurile, i s-a făcut rău şi a fost găsită inconştientă în baia şcolii.

Profesorii au sunat la 112

Profesorii au sunat la 112. Fata a ajuns la spital, iar acum se află în afara oricărui pericol. Directorul şcolii verifică, alături de anchetatori, imaginile de pe camerele de supraveghere. Au fost demarate mai multe anchete interne. Poliţia a făcut mai multe percheziţii la locuinţa unui individ de 38 de ani, acolo au fost găsite droguri, mai multe recipiente, precum şi o sumă de bani, 40.000 de lei mai exact.

Articolul continuă după reclamă

Cei doi indivizi au fost reţinuţi, iar în urmă cu scurt timp au fost arestaţi pentru 30 de zile.

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Dealer de 25 de ani, infiltrat la o şcoală din Mangalia. O elevă a leşinat după ce a consumat droguri de la el