Denis ar fi provocat tragedia de la Bengeşti. Tânărul a forţat cu BMW-ul o depăşire, spulberând o Skoda pe contrasens
Tragedie, sâmbătă seară, pe Drumul Naţional 67, la Bengești - Ciocadia, în județul Gorj. Doi tineri au murit, iar o fată de 19 ani a fost grav rănită, după ce două maşini s-au ciocnit frontal. Se pare că unul dintre şoferi ar fi pătruns pe contrasens după ce ar fi forţat o depăşire.
- Denis a intrat într-o depășire neregulamentară și s-a ciocnit frontal cu Skoda Fabia.
- Doi şoferi au murit după impact, iar o tânără de 19 ani a fost grav rănită.
Cristian Popescu, un tânăr afacerist din Târgu-Cărbuneşti, a murit pe loc în accidentul de la Bengeşti.
Ulterior, la UPU Târgu-Jiu s-a stins şi cel de-al doilea şofer implicat în accident, cel care ar fi produs tragedia.
Denis Roşu, un băiat de 22 de ani din Târgu Jiu, conducea un BMW seria 3, din direcţia Târgu Jiu către Vâlcea, când ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu Skoda la volanul căreia se afla Cristian, în vârstă de 35 de ani.
În BMW, pe locul pasagerului, se mai afla o fata de 19 ani care a scăpat cu viață, fiind transportată în stare gravă la spital.
Martorii tragediei au asistat la scene de coșmar. Bucăți din cele două mașini s-au împrăștiat pe șosea, oamenii privind neputincioși victimele, până la sosirea echipajelor de salvare.
"Din primele cercetări efectuate de polițiști la fata locului a reieșit faptul că în timp ce un tânăr de 22 de ani, din Tg Jiu, conducea un autoturism, din direcția Tg Jiu către Vâlcea, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din Tg Cărbunești.
În urma impactului dintre cele două autovehicule, a rezultat decesul celor doi șoferi și accidentarea unei tinere de 19 ani, din comuna Scoarța, care se afla un primul autoturism", a anunţat ieri IPJ Gorj.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, Florin Chisim, a declarat la scurt timp după producerea accidentului că la faţa locului au intervenit două autospeciale pentru descarcerare şi un echipaj SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Târgu-Jiu, precum şi două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj.
Poliţiştii au deschis dosar pentru vătămare corporală şi ucidere din culpă.
Două familii îşi plâng morţii, după accidentul de la Bengeşti
Tragedia de la Bengeşti a îndoliat două familii.
Rudele şi prietenii îi plâng acum pe cei doi tineri, care aveau tot viitorul înainte.
Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Diana Speretoiu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰