Video Detalii înfiorătoare din casa groazei din Alba, unde o copilă a fost violată, timp de doi ani, de iubitul mamei, dar şi de un prieten
Destin cumplit pentru o fetiţă de 9 ani din judeţul Alba. Copila a fost violată, timp de doi ani, de iubitul mamei, dar şi de un prieten al acestora. Mama ştia de toate aceste orori şi chiar ar fi asistat la unele scene revoltătoare. Toţi cei trei adulţi au fost arestaţi, iar femeia riscă acum să fie decăzută din drepturile părinteşti. Între timp, fetiţa a scăpat de abuzuri, însă va dura mult timp până ce îşi va vindeca traumele suferite.
Calvarul fetiţei a început pe când aceasta avea doar şapte ani. Timp de doi ani, copila a fost violată, în repetate rânduri, de iubitul mamei ei, chiar în apartamentul în care locuiau împreună în Cluj-Napoca. Uneori, martoră la scenele teribile a fost chiar cea care a adus-o pe lume. Şi de parcă n-ar fi fost de ajuns, fata a continuat să fie supusă unor traume greu de imaginat.
Luminiţa Prodan, purtător de cuvânt IPJ Alba: A rezultat că şi un alt bărbat, cunoştinţă a celor 2, ar fi săvârşit asupra minorei agresiuni sexuale şi viol. Pentru obţinerea de probe au fost efectuate două percheziţii pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Când a decis mama copilei să rupă tăcerea
Abia după ce, la rândul ei, femeia a fost bătută de agresorul fiicei sale, a decis să se întoarcă în Aiud, locul lor de baştină. Şi să-şi demaşte partenerul la Poliţie. Astfel, copila a ajuns, de urgenţă, în grija asistenţilor sociali.
Elena Firu, purtător de cuvânt DGASPC Alba: Minora este inclusă într-un program de consiliere psihologică în vederea depăşirii traumelor suferite pentru a-şi creşte stima de sine, pentru a putea întreţine din nou relaţii normale cu oamenii şi a conştientiza comportamentele deviante.
Cei doi bărbaţi au fost arestaţi pentru corupere sexuală, viol şi rele tratamente aplicate minorului. Şi mama fetiţei de 9 ani a ajuns după gratii pentru complicitate la faptele revoltătoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰