Vremea de mâine 10 noiembrie. Ploi, ceaţă şi ninsori în mai multe regiuni din ţară. Vântul va atinge 70 km/h
Vremea se menţine în general închisă în mare parte din ţară, cu ploi în mai multe regiuni şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare la munte, în special la altitudini de peste 1.500 de metri. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, iar vântul va avea intensificări în zonele montane înalte, unde rafalele pot ajunge la 70 km/h.
Vremea la noapte
La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile sudice și pe arii mai restrânse în cele vestice și centrale. Temporar va ploua slab (cantități de apă 1...3 l/mp), local în Oltenia și Muntenia și izolat în Banat, Crișana, Transilvania și posibil în Dobrogea. În zona montană înaltă din jumătatea vestică a Carpaților Meridionali vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor situa între -8 grade în zonele depresionare din Transilvania și 7...8 grade pe litoral. Pe arii restrânse în est, sud, sud-vest și centru va fi ceață, izolat asociată cu depunere de chiciură.

Vremea la noapte
Vremea de mâine 10 noiembrie în ţară
Valorile termice diurne vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior, cu maxime cuprinse între 6 grade în nordul Moldovei și 14 grade în Dobrogea, sudul Banatului și al Munteniei. Cerul va avea înnorări în regiunile intracarpatice și va fi temporar noros în restul teritoriului. Va ploua în Banat, Crișana, Maramureș și în Transilvania, iar spre seară și noaptea și în cea mai mare parte a Moldovei și pe arii restrânse în celelalte regiuni. La munte, în special la altitudini de peste 1500 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 1...10 l/mp și izolat peste 15 l/mp în zonele montane și submontane din vest-nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, pe spații mici cu intensificări în vest și est (cu viteze în general de 40...45 km/h), precum și în zona montană înaltă (cu rafale de 60...70 km/h). Temperaturile minime, mai mari față de noaptea precedentă, se vor încadra între 1 grad în depresiuni și 10 grade pe litoral. Dimineața și noaptea va fi ceață pe arii restrânse în zonele joase.

Hartă meteo România
Vremea de mâine 10 noiembrie în Bucureşti şi Cluj
În Bucureşti, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11...12 grade, iar cea minimă de 3...5 grade.

Hartă meteo Bucureşti
La Cluj, vremea se menţine închisă, rece şi ploioasă. Sunt anunţate precipitaţii pe parcursul zilei, iar vântul va sufla slab şi izolat. Temperaturile maxime vor atinge în jur de 10 grade.
Vremea de mâine 10 noiembrie la munte
La munte, vremea va fi închisă, iar la altitudini de peste 1.500 de metri sunt aşteptate precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În zonele montane şi submontane din vestul şi nord-vestul ţării, cantităţile de apă acumulate vor fi în general de 1-10 l/mp, iar izolat vor depăşi 15 l/mp. Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, cu rafale de 60-70 km/h. Temperaturile minime vor fi mai ridicate decât în noaptea precedentă, cu valori care pot coborî la 1 grad în depresiuni.

Hartă meteo zona montană
