Video DN6, un pericol pentru șoferi. Mai multe mașini avariate, din cauza gropilor apărute pe carosabil
Ploile abundente din ultima perioadă le-au dat bătăi serioase de cap şoferilor! În judeţul Mehedinţi, mai multe maşini au fost serios avariate din cauza gropilor apărute în carosabil. Iar mulţi dintre şoferi nu şi-au mai putut continua călătoria. Tronsonul este descris de conducătorii auto drept un pericol public, iar costurile reparațiilor ajung, în unele cazuri, la mii de lei. Între timp, din cauza vremii, drumarii pot efectua doar câteva... cârpeli.
Suspensii rupte, jante îndoite sau anvelope distruse. Sunt doar câteva dintre problemele care i-au pus în dificultate pe şoferii care au circulat pe DN 6 între Drobeta-Turnu Severin şi Orşova. Gropile, greu de observa, în special pe timp de noapte, reprezintă un real pericol participanții la trafic.
"Am procedat la dirijarea traficului rutier pe un singur sens. Recomandăm tuturor participanţilor la trafic să conducă prudent, să acorde o mare atenţie la starea carosabilului", spune George Anuţa, IPJ Mehedinţi.
"Foarte întuneric şi ştiu că înainte de mine au făcut pană alte 5 persoane, am făcut eu şi după aia băiatul care e în spatele meu. Aştept un prieten să vină să mă ajute să schimb roata"
"Am făcut pană doamnă, pe o porţiune de drum de care nimeni nu se ocupă din păcate. Ambele roţi şi faţă şi spate pe partea stângă", spun şoferii.
Din păcate, nu e prima dată când gropile din carosabil le dau bătăi de cap şoferilor. Problema persistă de mult timp, însă s-a agravat odată cu ploile abundente din ultima perioadă.
"Trebuie să se facă ceva în legătură cu asta şi sperăm să se ajungă în situaţia în care o să se şi facă, nu doar să fie promisiuni deşarte", spune un bărbat.
Administratorii drumurilor publice au primit mai multe sancţiuni, însă situaţia a rămas la fel, iar conducătorii auto sunt nevoiți să circule în aceleași condiții.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰