Video Doi tineri au căzut cu mașina în apele râului Someş. Unul a fost scos în siguranţă, al doilea e încă scufundat
Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare intervin, sâmbătă după amiază, pentru salvarea a doi tineri care au ajuns cu un autovehicul în apele râului Someş. Una dintre victime a fost scoasă şi este în siguranţă. Pentru căutarea celei de a doua victime a fost trimis în sprijin un echipaj cu 4 scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Bistrița".
Acţiunea de salvare are loc în localitatea Babaşeşti, unde doi tineri au ajuns, cu un autoturism în râul Someş. La ora transmiterii aceste ştiri, unul dintre tineri, în vârstă de 18 ani, a fost scos din apă. El este conştient şi primeşte îngrijiri medicale la faţa locului.
Mașină căzută în Someș la Băbășești. Salvatorii încearcă să-l scoată din apă pe al doilea tânăr
Acţiunea de recuperare a celui de-al doilea tânăr este în continuare în desfăşurare. La faţa locului intervin pompierii din Detaşamentul Satu Mare cu o autospecială de descarcerare, un autocamion cu două bărci, o ambulanţă SMURD B2, ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, dar şi un elicopter SMURD.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰