Două maşini şi o camionetă s-au ciocnit pe A1, în Timiş. O femeie, un bărbat şi un copil, răniţi în accident
Două autoturisme şi o camionetă au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier pe austostrada A1, în judeţul Timiş. În total, în maşini se aflau 13 persoane, iar trei dintre acestea, printre care un copil, au fost transportate la spital.
Accident cu trei răniţi, în Timiş. ”Astăzi, la ora 14:58 am fost anunţaţi prin apel 112 despre producerea unui accident rutier pe A1 Km 428. La faţa locului s-au deplasat 9 pompieri din cadrul Staţiei Făget cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. La faţa locului a intervenit şi o ambulanţă SAJ”, a transmis ISU Timiş.
Accident cu 3 maşini implicate, în Timiş
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme şi o camionetă, în care în total se aflau 13 persoane.
În urma accidentului, o femeie a fost rănită în zona claviculei, iar un copil a acuzat dureri in zona pieptului. Cei doi au fost transportaţi cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Orăşenesc Făget. De asemenea, un bărbat care a fost rănit în zona mâinii a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Timişoara. O a patra persoană care a fost evaluată pe loc a refuzat transportul la spital.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰