Două pensionare din Iaşi au rămas fără mii de euro, după un apel telefonic. Poliţiştii au intrat pe fir
Două pensionare au rămas fără economii, după ce au căzut în plasa unei tinere. Escroaca a inventat un scenariu şi a pus un prieten să le sune şi să le spună că fiii lor au avut un accident şi au nevoie de bani pentru a ieşi din impas. Una dintre femei i-a trimis 10.000 de euro, iar alta, încă 2.000. Poliţiştii au intrat pe fir.
Din păcate, până în acest moment, prejudiciul nu a fost recuperat în momentul în care au reținut-o pe tânăra de 29 de ani. Polițiști au găsit asupra ei doar 300 de euro din suma care fusese luată prin înșelăciune. Au găsit asupra ei de asemenea și două telefoane mobile și mai multe cartele telefonice.
Aceștia au căutat-o pe tânără timp de mai multe zile. Cele două înșelătorii au avut loc pe 19 iunie și pe 1 iulie. Femeile de 86 și 74 de ani au fost sunate de către alte persoane de sex masculin care s-au prezentat de medici și le-au povestit acestora, ținându-le continuu de vorbă la telefon, că fiii lor au avut accidente grave și că sunt necesare sume importante de bani pentru a se face diverse intervenții chirurgicale sau tratamente de specialitate.
Tânăra de 29 de ani era cea care mergea să ridice banii de la femei. De la una a luat 10.000 de euro și câteva mii de lei și de asemenea de la cealaltă a luat la rândul ei câteva mii de lei.
Prejudiciul nu a fost recuperat, dar tânăra de 29 de ani a fost găsită, a fost reținută, apoi arestată preventiv pentru o perioadă de 30 de zile într-un dosar penal de înșelători.
Reporter Corespondent la Observator, Antena 1, în Iași de 8 ani, cu 11 ani experiență în jurnalism generalist, a relatat de la toate evenimentele majore de toate felurile din Moldova. ➜
