Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Dramă totală în familia copiilor din Braşov morţi după ce au fost spălaţi pe cap cu o substanţă toxică: "Tatăl vrea să-şi pună capăt zilelor"

Tragedie într-o comună din judeţul Braşov. Doi copii au murit şi altul e în stare foarte gravă, după ce mama a încercat să-i scape de păduchi spălându-i cu o substanţă toxică folosită împotriva râiei. Mama copiilor şi bunica au ajuns şi ele la spital, cu intoxicaţie, după ce au inhalat substanţa extrem de periculoasă.

de Redactia Observator

la 31.05.2021 , 11:09

  • Copiii au murit, după ce au fost spălaţi pe cap cu o soluţie utilizată pentru eliminarea păduchilor de la oi.

Tatăl celor trei copii lucra cu ziua la oi, aşa că atunci când familia s-a umplut de păduchi, a făcut rost de Tomaxan, o soluţie extrem de toxică folosită la spălatul oilor. Azi, în jurul orei 11, mama s-a apucat să-i spele pe copii cu această substanţă. 

Citește și:

Elena Bartoş, bunica copiilor: L-a cumpărat de la farmacie, să scape de păduchi. 

Vezi și

La scurt timp, cei trei copii, în vârstă de 7, 8 şi 9 ani au început să se simtă rău.

Pe acelaşi subiect

Elena Năpar, Ambulanţa Rupea: Au venit părinţii cu copiii în braţe. Copiii erau în stop cardio-respirator. Faptul că au fost în mediu închis, iar copiii erau cu părul ud, îmbibat în soluţie, a contat enorm, din păcate.

Timp de o oră au încercat medicii să resusciteze două dintre fetiţe, fără succes. Au declarat decesul copiilor de 7 şi 9 ani chiar în faţa casei lor din comuna Ungra, judeţul Braşov.

A treia fetiţă, aflată în stare gravă, a fost dusă la Spitalul Judeţean Mureş cu un elicopter SMURD.

Liliana Ciobanu, UPU SMURD Târgu-Mureş: E în stare gravă, în stop cardio-respirator resuscitat, în momentul acesta este în Terapie Intensivă. Starea ei este foarte gravă, iar prognosticul este rezervat. Probabil că nu a fost diluată soluția aceea și total nepotrivită pentru păduchii omului. 

Părinţii copiilor morţi, audiaţi de poliţişti

Bunica a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi a fost transportată şi ea de un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean Braşov. 

Elena Năpar, Ambulanţa Rupea: Bunica era conştientă, dar cu dificultate respiratorie.

Mama copiilor a ajuns la spitalul din Rupea, în stare de şoc.  

Elena Bartoş, bunica copiilor: Tatăl vrea să se spânzure. Mama e în comă, a greşit. A fost o greşeală. Ea nu şi-a dat seama ce face.

Elena Năpar, Ambulanţa Rupea: Mama şi tata conştienţi, disperaţi. Nu şi-au dat seama. 

După ce s-a simţit mai bine, mama copiilor a fost preluată de Poliţie.  

Ambii părinţi au fost duşi la audieri. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Dramă totală în familia copiilor din Braşov morţi după ce au fost spălaţi pe cap cu o substanţă toxică: "Tatăl vrea să-şi pună capăt zilelor"