Video "Echipajul întârzie. S-a dus să se plimbe prin aeroport". Haos pe Otopeni: 10 zboruri au avut probleme, zborul spre Cipru a întârziat 11 ore
Haos astăzi pe Aeroportul Otopeni. Vacanţele a sute de turişti au început cu întârzieri uriaşe. Nu mai puţin de 10 zboruri au avut probleme. Prin cea mai revoltătoare situaţie au trecut însă pasagerii care ar fi trebuit să plece în această dimineaţă în concediu în Cipru. Zborul lor a fost întârziat 11 ore. După mai multe amânări, pasagerii au primit şi un răspuns halucinant - nu există echipaj. Iată şi imaginile care ne-au fost trimise pe FII OBSERVATOR.
"Echipajul întârzie. S-a dus să se plimbe prin aeroport", spune o femeie. "Dar nu ne interesează nici măcar aspectul ăsta pentru că au plecat. S-ar putea să întârzie 4-5 ore avionul care a venit din cursă. Şi nu putea să ne anunţe şi pe noi? Sa vina cineva să spună, oameni buni, uite, e o problemă, s-a întâmplat asta, cinci ore nu se pleacă. Au oamenii copii mici, ce facem aici?", spune un alt pasager.
În aeroportul Otopeni s-au înregistrat 1.550 de întârzieri în luna iunie
Zborul era programat la ora 5 dimineaţa, iar pasagerii au reuşit să plece spre Cipru abia în urmă cu aproximativ o oră. Totul a început în această dimineaţă când pasagerii unei curse low-cost către Cipru au fost anunţaţi că zborul va avea o întârziere de două ore. S-au prezentat la noua oră de îmbarcare, moment în care li s-a spus că deşi aeronava e pregătită, piloţii sunt de negăsit. În jurul prânzului, pasagerii au fost informaţi că de fapt avionul este stricat şi va fi înlocuit cu o altă aeronavă către după-amiază. Vorbim despre pasageri printre care se aflau familii cu copii cărora nu li s-au oferit vouchere de apă şi mâncare.
Au fost probleme asemănătoare şi la o cursă de Corfu. Agenţiile de turism ar trebui să răspundă direct când apar astfel de situaţii, susţin companiile aeriene. În aeroportul Otopeni s-au înregistrat 1.550 de întârzieri în luna iunie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰