Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video El este asistentul veterinar găsit mort în mașină, lângă cabinetul din Pitești. Bogdan s-ar fi certat cu iubita lui, înainte de tragedie

Un tânăr de 30 de ani, asistent veterinar, a murit în condiiţii suspecte în Piteşti. A fost găsit fără suflare noaptea trecută într-o maşină parcată în apropierea cabinetului veterinar în care lucra. Poliţiştii au descoperit că tânărul şi-ar fi administrat mai multe substanţe la care avea acces în cabinet. 

de Bogdan Dinu

la 09.05.2024 , 13:55

Sunt două ipoteze luate în calcul. Prima este cea în care tânărul era consumator de droguri şi şi-a aplicat accidental o supradoză. Potrivit unor surse, printre substanțele administrate numărăm diazepam şi ketamină. Însă acest lucru va fi stabilit de expertiza toxicologică. A doua ipoteză este cea a unei sinucideri. Apropiații săi vorbesc despre faptul că s-ar fi aflat de luni bune în depresie. Şi că o ceartă cu iubita sa ar fi declanșat totul. Ştim că nu a lăsat niciun bilet de adio. 

Asistent veterinar din Piteşti, mort în condiţii suspecte

Tot potrivit apropiaților, tânărul consuma adesea alcool în exces. 

Vezi și

Reamintim că tânărul a fost găsit fără suflare în noaptea de miercuri spre joi, într-o mașină din Pitești. "Polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către un echipaj medical, că în urma intervenției la un caz pe raza municipiului Pitești, a fost constatat decesul unui bărbat de 30 de ani", au transmis reprezentanţii IPJ Argeş. 

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, care au stabilit că bărbatul în cauză a fost găsit într-un autoturism parcat în apropierea locului de muncă. "Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit un dosar penal, conform art. 192 din Codul Penal, în care cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești", au explicat anchetatorii. 

Trupul tânărului a fost dus la Serviciul de Medicina Legala, acolo unde legiștii vor face autopsia.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » El este asistentul veterinar găsit mort în mașină, lângă cabinetul din Pitești. Bogdan s-ar fi certat cu iubita lui, înainte de tragedie