Asistent veterinar din Piteşti, găsit mort în propria maşină, parcată în apropierea locului de muncă. Tânărul s-ar fi tratat pentru o depresie
Descoperire macabră, în Piteşti. Un tânăr în vârstă de 30 de ani, asistent veterinar, a fost găsit mort noaptea trecută, în propriul autoturism. Potrivit unor surse, acesta avea o branulă pusă la picior, pe care și-ar fi administrat o combinație de substanțe medicale. Flacoanele folosite au fost găsite in cabinet. Autoritățile au demerat o anchetă.
Cadavrul unui tânăr a fost descoperit în noaptea de miercuri spre joi într-o mașină din Pitești.
"Polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către un echipaj medical, că în urma intervenției la un caz pe raza municipiului Pitești, a fost constatat decesul unui bărbat de 30 de ani", au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, care au stabilit că bărbatul în cauză a fost găsit într-un autoturism parcat în apropierea locului de muncă. "Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit un dosar penal, conform art. 192 din Codul Penal, în care cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești", au explicat anchetatorii.
Pentru stabilirea cauzelor decesului urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, au precizat reprezentanții IPJ Argeș.
- O clipă de neatenţie i-a adus sfârşitul unui bărbat din Brăila. A fost acroşat mortal de un tren, în timp ce...
- Cine este tânărul care a murit sufocat într-un container în Italia, chiar de Paşte. Ionuţ avea doar 23 de...
- Tânăr român de 23 de ani, mort în chinuri, în Italia. S-a sufocat într-un container pentru haine uzate
Tânărul s-ar fi tratat pentru o depresie
Potrivit unor surse, tânărul avea o branulă pusă la picior, pe care și-ar fi administrat o combinație de substanțe medicale. Bărbatul avea 30 de ani și era asistent veterinar, iar flacoanele folosite au fost găsite in cabinet. Colegii le-ar fi spus polițiștilor că tânărul era supărat și s-ar fi tratat pentru o depresie, dar nu a lăsat vreun bilet. Acum, anchetatorii ar investiga două variante.
Prima poate fi că bărbatul a încheiat socotelile cu viața, iar a doua că era consumator de droguri și doza l-ar fi ucis. Medicii legiști vor face probe toxicologice pentru a vedea ce avea tânărul în corp. Și dacă a consumat și alcool.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰