Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Elementul care face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Cum resuscităm corect pe cineva în caz de urgenţă

Românii acordă o atenţie tot mai mare cursurilor de salvare, însă chiar şi aşa nu stăm deloc bine la acest capitol. 70.000 de conaţionali mor în fiecare an, pentru că nu primesc primul ajutor la timp. Pentru situaţiile de maximă urgenţă, un simplu curs ar putea transforma pe oricine în salvator. 

de Redactia Observator

la 16.09.2024 , 07:43

"Vom face cinci compresiuni abdominale, adică nişte apăsări care vor fi bruşte, sub forma literei J şi în sus". Sunt elementele care pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Din păcate, doar 2 din 10 români spun că ştiu să acorde ajutor în situaţii de urgenţă, iar fiecare minut este critic până la sosirea ambulanţei.

"Timpul de răspuns al unei ambulanţe pe raza localităţii este 7-9 minute şi atunci, fără acordarea manevrelor acestei compresii toracice externe, este foarte greu de a păstra vital creierul", a declarat David Luca, coordonator proiect. 

Întru-un mall din Cluj-Napoca a fost organizat ieri maratonul resuscitării, iar oricine a putut participa. Cei mai mulţi au fost curioşii care au vrut să afle cum pot ajuta un copil atunci când se îneacă cu mâncare: "Între cei doi omoplaţi trebuie să facem lovituri. Una. Ne uităm să vedem dacă a eliberat obiectul".

Articolul continuă după reclamă

Cursuri gratuite în şcoli şi la evenimente

Un curs de prim ajutor costă câteva sute de lei, dar se poate face gratuit atât în şcoli, cât şi la diferite evenimente organizate de SMURD. Din lipsa cunoştinţelor, uneori martorii fac mai mult rău decât bine. "În situaţia cazurilor de traumă să nu mişcăm victima, să o lăsăm, să o supraveghem, o lăsăm jos", explică Dan Curta, coordonator SMURD Cluj.

România este pe ultimul loc din Europa când vine vorba de acordarea primului ajutor. Pentru cei care aleg să urmeze un astfel de curs, angajatorul este obligat să acorde o zi liberă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?
Observator » Evenimente » Elementul care face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Cum resuscităm corect pe cineva în caz de urgenţă