Escrocii, din ce în ce mai creativi. Cum îşi prind victimele în capcană, la telefon, avertizându-le că sunt ţintele unor fraude
O nouă înşelătorie vizează banii românilor. De această dată, escrocii folosesc un număr de telefon fals şi se dau drept funcționari bancari. Spoofing se numeşte această metodă.
Atacatorii folosesc o tehnologie prin care îşi pot falsifica numărul de telefon astfel încăt să pară din parea unor instituţii credibile. Apelurile sunt date cu ajutorul internetului şi nu cu al liniilor de telefonie tradiţionale, iar prin acest mod, escrocii îşi pot pierde urma mai repede.
Indivizii sună la telefon, se prezintă ca un reprezentant al băncii şi spun interlocutorului că i-a fost acceptat creditul pe care l-a cerut. Când victima spune că este vorba despre o greşeală, escrocii îl anunţă că cel mai probabil a fost o fraudă şi că tot ei pot ajuta dacă furnizează datele personale şi cele de pe card.
Specialiştii spun că putem preveni astfel de cauze, verificând cu banca informaţiile furnizate la telefon sau dacă verificăm numărul de telefon înainte de a răspunde apelului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰