Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Este emoționant". Un bărbat stabilit în America a revenit la Vinerea, în Alba, pentru a fi "păștean"

Pentru oamenii din localitatea Vinerea, judeţul Alba, Joia Mare vine cu o tradiţie unică. "Păştenii" este un ritual care adună credincioşi veniţi de pe toate meleagurile. Oamenii pregătesc tradiţionalul "Paşti", o pâine specială, care va fi împărţit în Noaptea de Înviere. 

de Redactia Observator

la 14.04.2023 , 09:13

Nu înainte de a respecta o procesiune cu totul specială. Îmbrăcaţi în costume populare şi cu tricolorul în mâini, oamenii, în frunte cu preoţii, au străbătut tot satul. La casa unei gazde alese din timp a fost oficiată o slujbă religioasă de sfinţire a pâinii, numită  "Paşti". 

Mircea Stoica: Sunt gazda generaţiei 1963,  pentru păştenii din localitatea Vinerea. Un sentiment măreţ, un sentiment de înălţare, de bucurie în primul rând. Joia este ritualul cand se vine la biserică, se iau prapori, se iau ciuberele, se iau coşuri şi se întorc înapoi, se duc la casa păşteanului şi revenim la biserică înapoi. 

Obiceiul datează din anul 1948 şi este păstrat cu sfinţenie de localnici. Aşa cum cere tradiţia, pâinea sfântă este pregătită de cei care împlinesc în cursul anului vârsta de 60 de ani. 

Vezi și

Pâinea sfinţită de preoţi va fi împărţită tuturor credincioşilor, în noaptea de Înviere

Pe acelaşi subiect

În plus, la  casa "pășteanului gazdă", tinerii au împărțit lumânări împodobite cu crenguţe verzi și panglici tricolore, care vor fi aprinse în Noaptea de Înviere

Mihai Nicușor, păștean: Este o tradiţie extraordinară în care sufletul satului se adună într-o sărbătoare extraordinară.

Cornel Vaidean, păştean: Vin din SUA, trăiesc în Mitchgan, într-un orăşel de lângă Detroit. Emoţiile sunt bune, sunt de bucurie. Rolul meu e de rol de păştean.

Odată încheiat ritualul, oamenii se adună la biserică pentru a primi binecuvântare. Pâinea sfinţită de preoţi va fi împărţită tuturor credincioşilor, în noaptea de Înviere. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » "Este emoționant". Un bărbat stabilit în America a revenit la Vinerea, în Alba, pentru a fi "păștean"