Antena Meniu Search
x

Explozie uriașă la Combinatul chimic Azomureș. Cauza incidentului a fost identificată, anunță compania

O explozie uriaşă, urmată de un incendiu, a avut loc azi-noapte, la combinatul Azomureș din Târgu Mureş. Autorităţile au emis un mesaj RO- ALERT pentru liniştirea populaţiei care a simţit cum blocurile se zguduie în urma deflagraţiei. În mod miraculos, doar un singur angajat a fost rănit uşor. Autorităţile promit că începând de azi, instalaţiile combinatului vor fi verificate la sânge. Este deja a doua mare explozie într-o săptămână, după deflagraţia de la Petromidia. 

de Redactia Observator

la 07.07.2021, 10:01

Vezi și

În imaginile postate pe reţelele de socializare se văd flăcări uriaşe. Pentru că incendiul a izbucnit la un combinat unde se fabrică produse chimice foarte imflamabile, toată lumea se teme de ce este mai rău.

Martor: Eram în apropiere când s-a produs deflagraţia şi chiar s-a luminat tot cerul. O minge de foc mare. M-am panicat că s-a zguduit şi peretele casei.

Localnic: O explozie foarte puternică, și dinspre combinat se vedea o explozie roșie ca o ciupercă și la un moment dat s-a văzut un fum dens.

Localnic: Aici e pericol la combinat. Când am văzut, am zis Doamne ferește, să nu pățim ceva. Și am fugit de acolo!

Pe acelaşi subiect

Iniţial, oamenii vorbeau că sunt doi morţi. Aproape miraculos, însă, doar un angajat a fost rănit. S-a ales cu o fractură la mână, şi a fost externat peste noapte.

Martor: Mai erau nişte persoane oprite acolo, ne-am panicat. Că, totuşi, ce s-a întâmplat acolo, la Beirut a fost tragedie, dar dacă urma să se întâmple şi aici ceva de genul, apocalipsa. Azi suntem, mâine nu mai suntem, chiar la miezul nopţii, după o zi pe alta. Adio!

Imediat, mai multe echipaje de intervenţie, dar şi autorităţile locale, au ajuns la faţa locului.

Locotenent Dan Petru Daniel, purtător cuvânt ISU Mureș: Incendiul este localizat, fără pericol de extindere, şi se intervine pentru lichidarea acestuia. Din fericire, nu a existat niciun pericol pentru populaţie sau pentru personalul operatorului economic.

Cristian Buhăianu, prim-adjunct ISU Mureș: La momentul respectiv am comunicat și nu este necesar punere în aplicare a Planului Roșu.

Un mesaj RO-Alert i-a liniştit pe locuitorii din zonă că "situaţia este sub control". Combinatul Azomureș a ieșit şi el cu un comunicat scurt pe pagina de Facebook, prin care a anunțat că problema a apărut în timpul manevrelor de pornire a uneia dintre instalațiile de producere a amoniacului. Instalaţia a fost oprită complet.

"Au fost prezentate primele informații ale cauzei incidentului tehnic, fiind vorba de fisurarea unei conducte prin care se transporta gaz de sinteză la presiune foarte mare. Operatorii instalației au aplicat procedurile specifice, au izolat din punct de vedere tehnic zona afectată și au oprit în siguranță instalația Amoniac 3. Cauza evenimentului a fost identificată de operatorii instalației. Nu se înregistrează emisii de amoniac la nivelul platformei sau în afară ei. La față locului se află acum reprezentanții autorităților. Nu există pericol pentru comunitate", a anunțat compania, pe Facebook. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ovidiu Crăciun, director Uzină Chimică: A cedat o conductă de gaz de sinteză la intrarea în coloana de sinteză. Având în vedere presinuea mare în sistem s-a depresurizat, conducta a explodat şi tot gazul de sinteză a ieşit în atmosferă prin acea fisură.

Mara Togănel, prefect Mureș: Cred că, şi doresc să cred acest lucru, că această companie, compania Azomureş, va trata cu maximă seriozitate evenimentul petrecut în această noapte şi vom avea discuţii foarte serioase pe această temă.

Prefectul a cerut un control la combinat pentru a se asigura că acesta funcţionează în condiţii de siguranţă. Mara Togănel spune că i-a informat despre incident şi pe premier, pe ministrul Bode, dar şi pe Arafat. Azomureș este cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România.

Incidendul de la combinat a avut loc la nici o săptămână de la explozia de la combinatul Petromidia Năvodari, un alt gigant industrial din România. În urma deflagraţiei de atunci un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru au suferit răni grave. În urma incidentului, mulţi angajaţi s-au plâns că verificările instalaţiilor nu se fac în mod serios.

Ce se știe, până în prezent, despre explozia de la Azomureș

În urma exploziei de la Azomureș a fost deschisă o anchetă. Atât autoritățile cât și cei de la combinat vor să afle ce anume s-a întâmplat.

Până acum se știe doar că o conductă de gaz care întra într-o coloana de amoniac a cedat, și fiind vorba de o presiune extrem de mare, s-a produs o explozie. Gazul care ieșea din această conducta s-a aprins, producând un incendiu uriaș cu degajări mari de fum.

Incendiul a fost stins, dar la combinat a rămas în continuare un echipaj al celor de la ISU, mai mult preventiv, însă în această dimineață va veni la Târgu Mureș și adjunctul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru a supraveghea modul în care se desfășoară ancheta.

Deși vorbim despre substanțe chimice, care în urmă incendiului se puteau emană în atmosfera, echipajul CBRN, care a monitorizat în cursul nopții calitatea aerului de aici, nu a constatat nimic ieșit din comun, însă și în cazul în care limitele ar fi fost depășite, meteorologii spun că direcția vântului este dinspre oraș înspre zonele nelocuite, astfel că populația nu ar fi avut de suferit.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Explozie uriașă la Combinatul chimic Azomureș. Cauza incidentului a fost identificată, anunță compania