Video Fenomenul K-pop cucereşte România: "E o comunitate extraordinar de mare şi de unită"
Muzica artiștilor sud-coreeni se aude tot mai des și în România. Fenomenul K-pop, cunoscut la nivel mondial, a devenit mai mult decât un gen muzical: este o comunitate vibrantă, în care pasiunea, energia și disciplina se îmbină armonios.
În Capitală, am văzut pe viu ce înseamnă fenomenul K-pop. Am intrat în mijlocul fanilor și al dansatorilor pentru a descoperi cum arată această lume din interior și ce îi atrage pe tot mai mulți tineri către cultura pop sud-coreeană.
Pentru mulţi tineri, pasiunea pentru muzica k-pop s-a transformat în ceva mai mult.
Au început să înveţe mişcările idolilor, să înţeleagă munca din spate şi, mai ales, sincronul impecabil.
"Sunt complicate, fac parte din mai multe stiluri de dans, cum ar fi streetdance, breakdance", explică o tânără.
Dar dincolo de performanţă, K-pop-ul înseamnă şi comunitate. Una care creşte de la an la an.
"A crescut foarte mult, mai ales de când s-a întors BTS din armată. Au început să fie foarte multe festivaluri şi îmi place foarte mult asta", explică o tânără.
Iar toată energia se va simţi la unul dintre cele mai aşteptate festivaluri - Nibiru.
"Se cheamă K-pop Days, între 1 şi 2 august. Comunitatea de k-pop din România e incredibilă. E pentru prima dată câînd ei au ocazia să vadă artişti din Coreea de Sud în România Îl avem deja confirmat pe Taemin", a declarat Selly.
Supranumit "idolul idolilor", Taemin este primul headliner confirmat la K-pop Days Nibiru. Fanii speră, însă, la mai mult.
Organizatorii au şi o surpriză pentru cei care nu vor să rateze fenomenul verii.
"Ăsta este paşaportul staţiunii Nibiru şi cine are acest paşaport şi are ştampilele necesare pe el, intră toată vara gratuit la toate festivalurile. Dacă oamenii se uită la noi pe social media şi intră în diferite locaţii pot să obţină acele ştampile cu care pot intra gratuit la Nibiru", a explicat Selly.
Din 16 iulie, Nibiru îşi propune să mute centrul distracţiei la Costineşti. Staţiunea va rămâne deschisă până la finalul verii.
