Video Filmul tragediei cu un TIR, o căruţă şi un Audi, pe un drum din Giurgiu. O fată de nici 19 ani a murit pe loc
Tragedie pe o şosea din judeţul Giurgiu, seara trecută! O tânără de 18 ani a murit după ce maşina în care se afla împreună cu alte trei persoane, s-a lovit frontal cu un TIR. Tânăra a fost resuscitată timp de zeci de minute, însă, în zadar.
Şoferul vehiculului, în vârstă de 21 de ani, a vrut să depăşească o căruţă în care se afla un bărbat, însă nu a observat tirul care circula regulamentar.
Fată de nici 19 ani, moartă după un accident teribil în Giurgiu
Atât şoferul maşinii în care se afla tânăra de nici 19 ani, cât şi ceilalţi doi pasageri, în vârstă de 14 şi 20 de ani, au fost transportaţi la spital.
"O tânără, în vârstă de aproape 19 ani, și-a pierdut viața, în această seară în urma unui accident rutier ce s-a produs pe DN5C, între localitațile Găujani și Pietrișu. În eveniment au fost implicate un autotren, un autoturism și o căruță. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD și patru SAJ.
În autoturism se aflau patru persoane, una dintre acestea fiind găsită în stop cardio-respirator. S-au început imediat manevrele de resuscitare, însă din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, tânăra nu a mai putut fi salvată. Conducătorul auto, în vârstă de 21 de ani și doi pasageri, un bărbat de 20 și o fată de 14 ani, au fost preluați de echipajele SMURD și SAJ și transportați la spital. Aceștia erau conștienți și cooperanți. În TIR se afla doar conducătorul auto, iar în căruță un bărbat. Aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări", a transmis ISU Giurgiu.
Poliţiştii au deschis o anchetă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰