Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Final fericit pentru 3 căţeluşi salvaţi de pompieri dintr-un canal, în Timiş. Cei doi pui şi mama lor, adoptaţi de copiii care au urmărit misiunea

Trei cățeluși au fost salvați de pompierii din Timiș, după ce aceștia au căzut într-un canal, în localitatea Periam. Operațiunea a fost făcută sub ochii mai multor copii care locuiesc în apropiere și care au urmărit cu sufletul la gură misiunea de salvare. La final, cei doi pui și mama lor au fost adoptați de copii, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 24.02.2023 , 10:24

Cei doi pui şi mama lor, adoptaţi de copiii care au urmărit misiunea Final fericit pentru 3 căţeluşi salvaţi de pompieri dintr-un canal, în Timiş - ISU Timiș

La intervenţie au participat pompierii din oraşul Sânnicolau Mare şi voluntarii de la Periam.

Mai mulţi copii au adoptat animalele

”Pompierii din cadrul Statiei Sânnicolau Mare, împreună cu voluntarii SVSU Periam au intervenit pentru salvarea patrupezilor căzuţi la o adâncime de aproximativ 2 m, în comuna Periam. Pe cât de repede au fost salvaţi, pe atât de repede şi-au găsit şi stăpâni”, a transmis joi ISU Timiş.

Articolul continuă după reclamă

Mai mulţi copii au adoptat animalele. 

”Doi căţei şi mama lor au fost adoptaţi de către copiii care i-au urmărit cu atenţie pe pompieri, în timp ce salvau, rând pe rând, câte un căţel. Aceştia au aşteptat nerăbdători finalul misiunii. Felicitări pompierilor şi copiilor cu suflet de salvator!”, a mai transmis ISU Timiş.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Final fericit pentru 3 căţeluşi salvaţi de pompieri dintr-un canal, în Timiş. Cei doi pui şi mama lor, adoptaţi de copiii care au urmărit misiunea