Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fosta profesoară care și-a ucis fiul de 10 ani, sub ochii fratelui mai mic, de 4 ani, nu poate fi arestată preventiv

Fosta profesoară care și-a ucis fiul de 10 ani, sub ochii fratelui mai mic, de 4 ani, nu poate fi arestată preventiv. Procurorul de caz a cerut internarea provizorie a femeii, până la finalizarea anchetei.

de Cosmin Stăniloiu

la 08.09.2020 , 13:07

Crima Crimă teribilă în Maramureș - Observatornews.ro
  • Teribila crimă a avut loc pe 29 mai.
  • Mama a încercat apoi să se sinucidă.

O fostă profesoară din Maramureș și-a ucis fiul de 10 ani sub ochii băiețelului mai mic, de doar 4 anișori. Cel mic a reușit să anunțe rudele de grozăvia la care a fost martor. Crima cutremurătoare a avut loc pe 29 mai, la Bozânta Mică, comuna Recea.

După ce și-a omorât băiețelul cel mare, femeia a încercat să se sincidă. Ea a fost salvată de echipajul medical de Terapie Intensivă SMURD din cadrul ISU Maramureș.

Camelia P. a ajuns la terapie intensivă după ce a înghițit o substanță periculoasă, iar după externare procurorul a decis să fie internată într-un spital de psihiatrie.

Articolul continuă după reclamă

La trei luni de la crimă, procurorul de caz a aflat de la specialiștii care au expertizat-o pe femeie că nu avea discernământ în momentul comiterii crimei. 

"A sosit expertiza medico-legală psihiatrică care a concluzionat că persoana nu are discernământ și nu a avut discernamant la momentul producerii faptei. S-a solicitat instanței internarea provizorie până la finalizarea urmăririi penale.

S-a admis cererea și s-a dispus internarea provizorie în vederea efectuării de tratament pentru persoana în cauză, urmând ca procurorul criminalist să analizeze dacă se mai impune sau nu o nouă expertiză medico-legală psihiatrică.", a declarat Bogdan Gabor, Prim – Procuror Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, citat de Actual MM.

Cosmin Stăniloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Fosta profesoară care și-a ucis fiul de 10 ani, sub ochii fratelui mai mic, de 4 ani, nu poate fi arestată preventiv