Video Fostul episcop de Huşi nu mai are niciun rang în BOR. Este închis pentru că a violat un elev de la Seminar
Fostul episcop de Huși, Corneliu Onilă, închis la penitenciarul din Bacău, a fost caterisit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, a pierdut definitiv calitatea de ierarh. Decizia vine la aproape două luni după ce fostul episcop a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale.
Fostul episcop al Huşilor Corneliu Onilă nu mai are niciun rang în Biserica Ortodoxă Română. Nu mai are voie să slujească şi nici nu va mai primi indemnizaţia pe care o primea un episcop. Sfântul Sinod a luat aceste decizii la două luni după ce fostul episcop a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare pentru viol asupra unui elev de la seminarul din Huşi.
Alături de el a fost condamnat la închisoare şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru care a violat acelaşi elev ca şi fostul episcop, dar şi alţi doi minori din cadrul seminarului. Procurorii spun că violurile au avut loc, de multe ori, chiar şi de două ori pe săptămână.
O premieră în acest caz este că procurorii şi judecătorii au introduc în acest dosar ca şi părţi responsabile Episcopia Huşilor, dar şi Seminarul Teologic Huşi pentru că au fost stabilite daune morale şi materiale pentru cele trei victime în valoare de peste 500.000 de euro şi pentru că fostul episcop şi-a retras toţi banii după ce a fost ridicat sechestrul de pe conturi, iar fostul arhimandrit nu are proprietăţi pe numele lui.
Procurorii şi judecătorii încearcă să se asigure de faptul că aceste sume vor fi plătite. Este un dosar răsunător care zguduie Biserica. BOR a transmis că regretă tot ceea ce s-a întâmplat şi că este alături de victime.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰