Video Fostul jucător al Rapidului Lucian Burdujan, dat dispărut de familie. Nimeni nu mai ştie nimic de el şi nici nu îl poate contacta. Cine a răspuns la telefonul lui
Fostul fotbalist Lucian Burdujan a fost dat dispărut, după ce familia nu a mai putut lua legătura cu el din luna septembrie. Fotografia a apărut inclusiv pe site-ul Poliţiei Române la rubrica "Persoane dispărute". Interesant este faptul că ziariştii care l-au sunat la puţin timp după ce ştirea despre "dispariţia" sa a apărut în presă au avut surpriza să li se răspundă la telefon.
La numărul format care se credea că ar aparţine fostului fotbalist ar fi răspuns o persoană din Teleorman, care ar lucra în străinătate şi care nu ar avea nicio legătură cu situaţia asta.
Dat dispărut de familie
Dispariţia fostului sportiv a fost semnalată pe 20 octombrie de către familie. Mama acestuia a declarat că el ar fi plecat voluntar de acasă, din luna noiembrie a anului trecut, şi nu a mai revenit până în prezent, neştiind nimic de el.
Odată sesizaţi, poliţiştii au început verificările. După cercetări au aflat că acesta ar fi luat legătura cu fratele său în luna septembrie, în Ploieşti, după care s-ar fi îndreptat spre Bucureşti. De atunci, nimeni nu a mai putut lua legătura cu el şi astfel s-ar fi solicitat ajutorul poliţiei.
Fotografia fostului sportiv este postată pe siteul poliţiei, aşadar, oricine poate să ofere informaţii despre el este îndrumat să o facă la cea mai apropiată secţie de poliţie sau la 112. Poliţiştii continuă cercetările şi vor să afle ce s-a întâmplat, continua să îl caute şi să vadă de ce acesta nu a putut fi contactat de familie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰