Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Gabriel Ţabără, alpinistul român care a murit pentru un vis. A fost găsit mort la peste 7.000 de metri altitudine, după ce a ales să urce fără oxigen suplimentar

Tragedie în Himalaya. Un alpinist român şi-a pierdut viaţa în timpul călătoriei spre unul dintre cele mai înalte vârfuri din lume. A fost găsit mort în cortul în care dormea, la peste 7 mii de metri altitudine. Bărbatul de 48 de ani voia să urce fără oxigen suplimentar ceea ce creşte mult riscurile. 

de Mădălina Iacob

la 24.05.2024 , 12:12

30 septembrie 2021. Manaslu. Al optulea vârf al planetei. Selfie! Am făcut o treabă bună. Mulţumesc!

Şi-a urmărit visul cu orice preţ. Chiar cu preţul vieţii: alpinistul Gabriel Ţabără a murit în timp ce încerca să cucerească Vârful Lhotse din Himalaya fără sursă suplimentară de oxigen. A fost decizia care, cel mai probabil, i-a adus sfârşitul.

A murit pentru un vis

Vezi și

Lhotse este al patrulea cel mai înalt varf de pe Pământ. Are 8.516 metri altitudine şi e vecin cu Everestul, aflat la graniţa dintre China şi Nepal. Gabriel Ţabără a reuşit să urce pe munte până la 7.470 de metri, acolo unde se află şi tabăra III. Într-un cort de aici, românul a fost găsit fără suflare. Cadavrul a fost descoperit în urmă cu două zile, de ghidul său.

Pe acelaşi subiect

Gabriel avea 48 de ani şi era de profesie era bancher. Avea mai multe reuşite în palmares: a urcat pe Mont Blanc, a cucerit Elbrus, cel mai înalt din Rusia, apoi Manaslu din Nepal şi vârful Aconcagua din Argentina. Acolo a întâlnit-o pe Maria Dănilă. Tânăra de 35 de ani tocmai se întorsese de pe Everest. A fost printre ultimii oameni care l-a văzut în viaţă pe Gabriel.  

Maria Dănilă, alpinistă: Era un alpinist cu experienţă şi foarte pregătit. Chiar în ziua de Paşte urma să plec către taberele superioare pentru a încerca vârful. El urma să meargă peste trei zile. A venit la mine să serbăm Paştele împreună, am ciocnit nişte ouă fierte nevopsite, că atâta s-a putut acolo.

Se pregătise intens pentru Himalaya

Alpinistul român voia să-şi depăşească limitele: se pregătea să urce la altitudini ameţitoare fără oxigen suplimentar. 

Maria Dănilă, alpinistă: Există risc de tromboze din cauza faptului că nivelul de globule roşii creşte, sângele devine mai vâscos, există risc de edem pulmonar, cerebral, din cauza diferenţelor de presiune. 

Beatrice Mahler, medic primar penumolog: La peste 2000 de metri altitudine presiunea atmosferică se modifică. Organismul reacţionează. Săculeţii de aer se umplu cu un lichid care nu mai permit ca oxigenarea să se producă. Riscurile foarte mari apar la peste 4000 de metri. Poate să ducă la deces în jumătate din cazurile care au o astfel de simptomatolgoie. sau care urcă fără să respecte un anumit plan în această etapizare a supunerii organismului la o concentraţie scăzută de oxigen. 

Pregătirea fizică şi aclimatizarea sunt esenţiale.

Maria Dănilă, alpinistă: Ai nevoie de o condiţie fizică generală foarte bună şi pentru asta încerc să mă antrenenez zilnic atât în Bucureşti, cât şi în weekend mergând pe munte, să faci ture cu diferenţe mari de nivel. 

Alpinistrul român s-a mutat la Braşov, special pentru antrenamente. Trupul neînsufleţit va fi coborât de pe Lhotse şi dus, iniţial, în Kathmandu, capitala Nepalului. La autopsie, medicii vor afla exact cauza decesului. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Gabriel Ţabără, alpinistul român care a murit pentru un vis. A fost găsit mort la peste 7.000 de metri altitudine, după ce a ales să urce fără oxigen suplimentar