Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Greva profesorilor: câți dascăli s-au întors la ore. Vineri, zi decisivă pentru soarta examenului de Bacalaureat

Continuă greva în învăţământul românesc. 60% din profesori încă nu s-au întors la clase, nemulţumiţi de creşterile salariale oferite de Guvern. La mijloc sunt sute de mii de elevi care trebuie să dea examenele naţionale. Săptămâna aceasta e decisivă: dacă până vineri dascălii nu revin la ore, Bacalaureatul ar putea fi amânat. În acest caz, probele de competențe ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului. 

de Redactia Observator

la 06.06.2023 , 19:28

E a treia săptămână de grevă în învăţământul românesc iar protestul nu pare să se oprească prea curând.  

Anda-Irina Sturza, profesoară filosofie: Eu vreau să mă întorc la catedră, dar nu sunt lăsată. Nu mă pot întoarce la catedră cu pumnul în gură şi cu 580 de lei în plus. 

Anda Sturza e profesor de folosofie la Colegiul Gheorghe Lazăr din Bucureşti. Are un salariu de 3.800 de lei şi 13 ani de vechime. 

Vezi și

Anda-Irina Sturza, profesoară filosofie: Nu mă descurc. Mă descurc cu salariul din partea soţului şi cu ajutor de la părinţi. Dacă n-aş fi avut acest noroc, aş fi ieşit din învăţământ. Această OUG pur şi simplu a venit băgată pe gât. Nimeni n-a cerut-o, nimeni n-a fost de acord cu ea. Luaţi-o şi plecaţi la catedră. Nu vrem!

Pe acelaşi subiect

Mesajul e transmis de dascălii din întreaga ţară, prin vocea liderilor de sindicat.  

Marius Nistor, Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret": Greva continuă în momentul de faţă. 

Mii de profesori ies în continuare în stradă. Au fost proteste la Galaţi, Iaşi sau Suceava

De la Ministerul Educaţiei, lucrurile se văd altfel. Ligia Deca se laudă că, în urma adoptării ordonanţei care prevede creşteri salariale în învăţământ, mii de profesori au renunţat la grevă. 

Ligia Deca, ministrul Educației: Avem circa 15.000 de persoane care lucrează în învăţământ, care au renunţat la grevă, dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice. În acest moment avem peste o mie de unităţi de învăţământ în care nicio persoană nu face grevă. Este o dovadă de încredere a cadrelor didactice. 

Marius Nistor, Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret": Asta nu înseamnă că cei care au revenit la catedră sunt neapărat mulţumiţi. Sunt colegi care au anumite probleme din punct de vedere financiar. Băncile nu te amână. 

Mădălina Chițac, reporter Observator: Profesorii care fac grevă primesc salarii mai mici. Dacă ne raportăm la luna mai, atunci au fost 22 de zile lucrătoare. Din cele 22 de zile, în 8 zile s-a făcut grevă. Aşa că, spre exemplu, un profesor care are salariul net de 4.00 de lei, pentru luna mai acesta ar urma să primească doar 2.500 de lei. 

Sindicatele vor ca grila de salarizare promisă de Guvern să se aplice în 2024 şi nu pe parcursul a trei ani

Marius Nistor, Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret": Ne dorim ca Guvernul să revină la negocieri. Să nu mai dea ultimatumuri de genul că aceasta este ultima ofertă şi nu mai negociem nimic în plus. 

Negocierile continuă şi în zilele următoare. Cei mai afectaţi de grevă sunt elevii care tocmai au terminat liceul.

Delia Glăvan, Consiliul Național al Elevilor: Vrem să atragem atenţia asupra elevilor de clasa a 12-a, care se confruntă cu stări anxioase foarte mari. Ne spun că sunt îngrijoraţi, au foarte mulţi colegi cărora nu le sunt încheiate mediile sau au existat cazuri în care nici măcar un profesor din liceu nu a putut să semneze cerere de înscriere la Bacalaureat. 

Calendarul pentru examenul de Bacalaureat s-ar putea decala

Bacul începe pe 12 iunie. Aşa că, în cazul în care profesorii nu revin la ore până la final de săptămână, calendarul se poate decala. Ligia Deca spune că probele de testare a competenţelor de la Bacalaureat ar putea fi echivalate cu notele de la clasă obţinute la acele materii. 

Ligia Deca, ministrul Educației: Există opţiuni pe care le-am utilizat şi în vremea pandemiei. În ceea ce priveşte probele de competențe, anumite tipuri de echivalări. Nu ne dorim să ajungem acolo. 

Peste 320.000 de elevi trebuie să susţină Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Greva profesorilor: câți dascăli s-au întors la ore. Vineri, zi decisivă pentru soarta examenului de Bacalaureat