Antena Meniu Search
x

Hoț de meserie la 15 ani. Un băiat s-a plimbat pe străzile din Brăila cu o mașină furată, până când s-a întâlnit cu polițiștii

Un minor de 15 ani a fost arestat preventiv de către polițiștii din Brăila, după ce a furat o mașină de pe o stradă din oraș, iar mai apoi s-a urcat la volanul ei și a condus-o fără să se gândească la consecințe. Oamenii legii l-au prins în trafic și l-au identificat pe băiat. Adolescentul nu era la prima faptă de acest fel. 

de Redactia Observator

la 29.01.2023, 07:24

Un băiat s-a plimbat pe străzile din Brăila cu o mașină furată
Un băiat s-a plimbat pe străzile din Brăila cu o mașină furată - Profimedia

Un băiat de 15 ani a fost arestat preventiv după ce a furat o mașină de pe o stradă din Brăila. Polițiștii l-au prins la volanul autoturismului, pe Șoseaua Buzăului. Minorul nu a fost la prima faptă de acest fel. Adolescentul a furat, dintr-o mașină, un portofel în care se aflau 300 de lei. Cele două fapte ale copilului au avut loc la doar câteva zile distanță. Băiatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila, informează reporterul Observator, Adrian Obreja.

"La data de 27 ianuarie a.c., polițisti din cadrul Biroului Investigații Criminale au identificat și reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore un minor, în vârstă de 15 de ani, bănuit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, furt în scop de folosința și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În fapt, în noaptea de 23 ianuarie a.c., tânărul, având fața acoperită și profitând de faptul ca portierele erau neasigurate, ar fi sustras dintr-un autoturism ce se afla parcat pe raza municipiului, un portofel ce conținea suma de 300 de lei. 

De asemenea, în noaptea de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 03:00, tânărul în cauză ar fi sustras un autoturism ce se afla parcat pe strada Fața Portului, pe care l-ar fi condus până pe Șoseaua Buzăului unde a fost depistat de polițiști. Astăzi, 28 ianuarie a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a minorului în cauză, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila", au transmis reprezentanții IPJ Brăila.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Hoț de meserie la 15 ani. Un băiat s-a plimbat pe străzile din Brăila cu o mașină furată, până când s-a întâlnit cu polițiștii