Impact năucitor pe A1 Bucureşti-Piteşti. O maşină s-a răsturnat pe marginea drumului, trei persoane au ajuns la spital
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autovehicule, produs luni pe A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul spre Capitală. Unul dintre autovehicuile a fost găsit răsturnat pe o parte, în afara carosabilului.
”La data de 29 iulie a.c., ora 07.50, pe autostrada A1, la kilometrul 27, în localitatea Ulmi, judeţul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele cercetări, a reieşit faptul că, o femeie, de 47 de ani, din judeţul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism, pe autostrada A1, la kilometrul 27, ar fi întrat in coliziune cu un alt autoturism, condus de către un bărbat, de 55 de ani, din localitatea Zătreni, judeţul Vâlcea”, anunţă IPJ Giurgiu.
În urma producerii evenimentului rutier, au fost rănite trei persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 67 de ani, fiind transportate la o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0, cercetările fiind continuate de către poliţişti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰