Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Impact violent în Buzău, soldat cu doi morţi şi rănirea ambilor şoferi. Bucăţi din caroserie au sărit într-o a treia maşină

Două persoane au murit și alte două au fost rănite, duminică, după ce două mașini s-au ciocnit și elemente din caroserie au lovit o a treia mașină. Accidentul s-a produs la intersecția DN2B cu DJ203D.

de Redactia Observator

la 07.07.2024 , 11:41

Potrivit Poliției Buzău, a fost vorba de o coliziune între o mașină condusă dinspre Gălbinași către Buzău, de către un șofer de 54 de ani, din Brăila, și mașina ce se deplasa din sens opus, la volanul căreia se afla un șofer de 55 de ani, din Prahova.

Impact violent în Buzău

În urma impactului, mai multe elemente de caroserie au sărit într-o a treia mașină, condusă dinspre Gălbinași către Buzău, de către un brăilean de 63 de ani.

Articolul continuă după reclamă

„Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferilor celor două mașini implicate în coliziune și cu decesul a două persoane, un bărbat și o femeie, de 46 de ani, respectiv 56 de ani, din Brăila și Prahova, pasageri în cele două autoturisme”, transmite Poliția Buzău.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Impact violent în Buzău, soldat cu doi morţi şi rănirea ambilor şoferi. Bucăţi din caroserie au sărit într-o a treia maşină