Observator » Evenimente » Impact violent între două maşini, după ce o şoferiţă din Iaşi nu a acordat prioritate. Doi copii, printre victimele grav rănite

Video Impact violent între două maşini, după ce o şoferiţă din Iaşi nu a acordat prioritate. Doi copii, printre victimele grav rănite

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 26.03.2021, 08:24 | Modificat la 26.03.2021, 08:24

Accident cumplit într-o intersecţie din Iaşi. O şoferiţă nu a acordat prioritate atunci când a vrut să vireze la stânga.

  • Accident grav în Iaşi, după ce o şoferiţă nu a acordat prioritate

Grăbită să-i ducă pe cei mici la şcoală, femeia nu s-a mai asigurat şi a făcut virajul. Maşina sa, în care se aflau şi cei doi copii, de 7 şi 9 ani, s-a ciocnit frontal, violent, cu un autoturism care venea din sens opus. Cele două maşini s-au făcut zob, iar atât mama şi cei doi minori, cât şi celălalt şofer, au suferit răni severe şi au fost transportaţi la spital. 

Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iaşi: Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Poliţiştii efectuează cercetări în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.