În loc să fie casat, un tramvai din Iaşi a fost transformat în cafenea pe roţi. Când va ieşi pe traseu
Un tramvai care iniţial era destinat casării va fi transformat într-o cafenea pe roţi la Iaşi, prima ieşire pe traseu fiind programată la sfârşitul săptămânii viitoare.
Primăria Iaşi, Compania de Transport Public şi Asociaţia Pasionaţilor de Transport Public Tramclub vor lansa Tramvaiul Cafenea, o atracţie turistică în premieră pentru Iaşi. Un vagon din parcul companiei locale de transport care iniţial era destinat casării va fi transformat într-o ”elegantă” cafenea pe roţi, aceasta urmând a avea prima ieşire pe traseu în weekendul 27-29 septembrie.
Potrivit reprezentanţilor primăriei ieşene, Tramvaiul Cafenea va fi utilizat exclusiv pentru servirea cafelei de bună calitate, oferind în acelaşi timp consumatorilor posibilitatea de a cunoaşte oraşul pe un traseu care va cuprinde principalele obiective de interes turistic, relatează news.ro.
În Iaşi mai circulă şi tramvaiul de epocă, dar şi mai multe vehicule pictate. ”Sperăm ca acest proiect să aibă succes şi să sporească atractivitatea turistică a Iaşului. Va fi o cafenea mai specială, oferind calitate, mobilitate şi, mai ales, un spirit de oraş european, dinamic, deschis”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰