Observator » Evenimente » Încăierare filmată într-un mall din Capitală. Mai mulţi tineri şi-au împărţit pumni şi picioare, după ce două femei s-au luat la bătaie în fața cinematografului

Video Încăierare filmată într-un mall din Capitală. Mai mulţi tineri şi-au împărţit pumni şi picioare, după ce două femei s-au luat la bătaie în fața cinematografului

Bogdan Dinu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 25.12.2023, 11:25 | Modificat la 25.12.2023, 13:39

A fost scandal monstru, ieri, într-un mall din Capitală. Două femei s-au luat la bătaie chiar în faţa cinematografului. În încercarea de a aplana conflictul, alţi patru bărbaţi au intervenit, însă, la scurt timp, s-au încăierat şi ei. Poliţişti au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

Conflictul ar fi pornit după ce două femei din grupuri diferite ar fi început să se certe pentru că una dintre ele nu ar fi respectat rândul la intrarea în sala de cinema. În sprijinul lor, alţi patru bărbaţi au intervenit pentru a aplana conflictul.

Bătaie în faţa cinematografului din AFI

Aceasta a fost intenţia iniţial, însă totul s-a transformat într-o reală bătaie între cele două grupuri.

Articolul continuă după reclamă

Vorbim de tineri cu vârste cuprinse între 24 şi 28 de ani. Imaginile surprinse de martori au ajuns la poliţişti, care au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

Din fericire, nimeni din imaginile respective nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.