Observator » Evenimente » Incendiu în curtea unui centru comercial aflat în renovare, din Arad. A fost transmis mesaj RO-Alert

Video Incendiu în curtea unui centru comercial aflat în renovare, din Arad. A fost transmis mesaj RO-Alert

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 10.05.2025, 14:59 | Modificat la 10.05.2025, 20:20

Pompierii intervin sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deşeuri menajere din curtea unui centru comercial, aflat în renovare, din municipiul Arad.

Incendiul se manifestă violent, flăcările propagâandu-se şi în interiorul centrului comercial. La faţa locului au fost alocate 6 autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

De asemenea, pentru eficientizarea misiunii, echipajele locale de intervenţie au fost suplimentate cu  2 cisterne (de 30.000l) şi o autospecială de stingere, de la ISU Timiş. Pentru protecţia populaţiei aflată în proximitatea zonei de manifestare a incendiului, a fost transmis mesaj Ro-Alert. Din primele informaţii, nu sunt înregistrate victime.