Video Incendiu la o biserică din Prahova. Focul a distrus peste 200 de metri pătraţi din acoperişul bisericii
Incendiu uriaş într-un sat din judeţul Prahova! Acoperișul unei biserici a fost cuprins de flăcări uriaşe, iar pompierii s-au luptat ore bune cu focul care a cuprins turla şi grinzile din lemn ale lăcaşului de cult. Mai multe autospeciale au intervenit pentru a împiedica extinderea vâlvătăii, însă pagubele materiale sunt uriaşe. Focul a distrus peste 200 de metri pătraţi din acoperişul bisericii, iar o anchetă urmează să stabilească de la ce a pornit.
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la acoperişul bisericii din Podu Valeni, judeţul Prahova.
”Incendiu biserică în Poienarii Burchii, sat Podu Valeni. Ajunşi la locului intervenţiei, pompierii au constatat că incendiul se manifestă la acoperişul bisericii, pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp”, anunţă, luni, ISU Prahova.
Sursa citată a precizat că se intervine cu 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 1 autoplatforma de intervenţie şi salvare de la înălţime, 1 ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰