Video Închisoare cu suspendare pentru şoferul care a agresat sexual de şase ori o fetiţă de 12 ani
A agresat sexual de şase ori o copilă de 12 ani, iar acum este liber. Şoferul unui microbuz şcolar din Olt a primit închisoare cu suspendare pentru că şi-a recunoscut faptele. Procurorii au descoperit că a abuzat o elevă pe care o ducea cu microbuzul la şcoală. Uneori, agresiunile aveau loc chiar în maşina şcolară.
Agresiunile au avut loc în perioada iulie 2018, martie 2019, în microbuzul şcolar sau într-un magazin administrat de bărbat.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au anunţat, miercuri, 25 iunie, că procurorii au finalizat urmărirea penală într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.
”În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în perioada iulie 2018 - martie 2019, inculpatul N.M., din comuna Dobrun, sat Roşienii Mari, judeţul Olt, profitând de starea de minoritate şi imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, a agresat-o sexual, de mai multe ori, prin atingeri nepotrivite-în zona dorsală, fesieră, a sânilor, feţei, picioarelor etc., în scopul obţinerii excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale, pe victima B.A.E., în vârstă de 12 ani, din aceeaşi localitate, în timp ce aceasta se deplasa cu microbuzul şcolar condus de către inculpat, în faţa porţii de acces de la curtea Şcolii Gimnaziale Dobrun, ori atunci când se afla în incinta unui magazin administrat de acesta, situat pe raza comunei Dobrun, sat Roşienii Mari, jud. Olt. (6 acte materiale)”, au transmis procurorii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰