INCIDENT pe Autostrada Soarelui: O autoutilitară a luat foc
O autoutilitară a luat foc, duminică, în jurul orei 12.00 pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers dinspre Constanţa către Bucureşti, fără să fie persoane rănite. Traficul în zonă se desfăşoară cu dificultate.
O autoutilitară a luat foc, duminică, în jurul orei 12.00 pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers dinspre Constanţa către Bucureşti, fără să fie persoane rănite. Traficul în zonă se desfăşoară cu dificultate.
"Traficul se desfăşoară cu dificultate pe Autostrada A2, Bucureşti-Constanţa din cauza unei autoutilitare care a luat foc la kilometrul 21. Precizăm că, pentru o perioadă destul de scurtă, aproximativ 20-30 de minute, circulaţia rutieră a fost oprită în totalitate pe Autostrada Soarelui pentru a se preîntâmpina producerea unui eveniment nedorit. La această oră valorile de trafic sunt crescute pe sensul de mers către Bucureşti motiv pentru care le recomandăm participanţilor la trafic să ruleze cu prudenţă. În zona incendiului se acţionează pentru stingerea vegetaţiei”, a declarat comisarul Cătălin Bocai de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Potrivit poliţiei nu au existat victime în urma incendiului, şoferul autoutilitarei fiind cel care a sunat la 112.
Din primele informaţii se pare că incendiul a izbucnit în urma unei defecţiuni tehnice a autoutilitarei.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰