Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Incident la ambasada României din Budapesta. Militanţii extremişti ameninţă cu 'Operaţiune Drapelul Secuiesc'

Incident la ambasada României din Budapesta. Un grup de militanţi naţionalişti a acoperit stema României cu un drapel al Ţinutului Secuiesc.

de Redactia Observator

la 15.01.2018 , 08:26

Incident provocator la ambasada României din Budapesta. Un grup de militanţi naţionalişti din aşa-numita "mişcare a celor 64 de comitate" a acoperit stema României cu un drapel al Ţinutului Secuiesc. Ei anunţă, pentru astăzi, o nouă acţiune de acelaşi gen, de mai mare amploare. În ultimele zile, câţiva activişti ai Partidului de Extremă Dreaptă Jobbik au protestat şi ei, tot la intrarea ambasadei, faţă de declaraţiile premierului Mihai Tudose cu privire la autonomia Ţinutului Secuiesc.

Acţiunea celor cinci militanţi extremişti a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă. Câteva imagini au fost postate, apoi, pe un site naţionalist ungar. Militanţii, care nu şi-au dezvăluit identitatea, au anunţat, cu aceeaşi ocazie, că vor lansa, astăzi, o aşa-numită "Operaţiune a Drapelului Secuiesc", despre care nu au dat însă amănunte. Imaginile au fost preluate, pe o reţea socială, de deputatul PMP Marius Paşcan. Atât el cât şi mai mulţi comentatori politici au cerut o reacţie oficială fermă din partea autorităţilor române. 

"Mişcarea celor 64 de comitate" şi-a prezentat acţiunea ca o replică la recentele declaraţii ale premierului Mihai Tudose împotriva autonomiei Ţinutului Secuiesc. "Dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag", a spus premierul, frază interpretată de extremişti ca o ameninţare. În ultimele zile, doi militanţi ai partidului de extremă dreapta Jobbik au protestat şi ei, într-o manieră teatrală, faţă de aceste declaraţii, tot în faţa ambasadei române din Budapesta. Unul dintre ei a legat de gard un mic drapel secuiesc, dar fără să meargă până acolo încât să acopere, cu el, stema României.

Vezi și

"Mişcarea celor 64 de comitate" revendică anularea tratatului de la Trianon şi reunificarea cu Ungaria a teritoriilor locuite de maghiari. Doi membri ai organizaţiei au fost condamnaţi, anul trecut, de justiţia română pentru o tentativă de atentat care ar fi urmat să aibă loc la Târgu Secuiesc, la 1 decembrie 2015. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Incident la ambasada României din Budapesta. Militanţii extremişti ameninţă cu 'Operaţiune Drapelul Secuiesc'