Interpreta de muzică populară Maria Petca Poptean a murit la 72 de ani
Este doliu în muzica populară românească. Interpreta Maria Petca Poptean, cunoscută drept "Privighetoarea Țării Oașului" a murit la 72 de ani.
Cântăreața a avut o carieră de peste cinci decenii și a contribuit la promovarea tradițiilor și cântecului oșenesc, spun reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Prima sa apariție în fața publicului a avut loc în 1970. De-a lungul carierei, artista a participat la numeroase spectacole și festivaluri, iar una dintre reușitele importante a fost legată de Festivalul „Maria Tănase”.
Cine a fost Maria Petca Poptean
Născută la 2 ianuarie 1954, în Târșolț, județul Satu Mare, Maria Petca Poptean a urcat pe scenă încă din tinerețe și a devenit una dintre vocile reprezentative ale folclorului oșenesc. A fost solistă vocală, dansatoare și membră a grupului de țâpuritoare al Ansamblului „Oașul” din Negrești-Oaș, iar de-a lungul timpului a dus cântecul specific zonei pe scene din țară și din străinătate.
Activitatea sa nu s-a limitat la interpretare. În 2005 a înființat și coordonat grupul folcloric „Măgura” din Târșolț, iar în 2008 a pus bazele Asociației Culturale „Rapsodia Oașului”, prin care a susținut promovarea tradițiilor și a tinerelor talente. A lăsat și o importantă moștenire discografică, prin albume precum „Gura-me din ce-i făcută”, „Câtu-i Țara Oașului”, „Cu oșanu nu te pune” sau „Unde tropote oșanu”. În 2019 a fost lansată cartea-document „Maria Petca Poptean – Privighetoarea Oașului”, un volum dedicat unei vieți puse în slujba folclorului autentic și păstrării identității culturale a Țării Oașului.
