Jurnalişti ameninţaţi de fondatorul Tracia Unită, organizaţie pro-Georgescu: "Știm tot. Avem tot despre voi, tot. Și ce faci, și ce mănânci"
După ce au publicat o investigaţie despre folosirea banilor ruseşti pentru finanţarea unor reclame aparent benigne, care ulterior au influenţat votul românilor la prezidenţiale, un jurnalist Snoop.ro a fost ameninţat de fondatorul organizaţiei Tracia Unită, care îl susţine pe candiatul la prezidenţiale, Călin Georgescu.

Într-o discuţie cu jurnalistul Victor Ilie, Bruno Mihăilescu, unul dintre fondatorii organizației Tracia Unită, s-a enervat şi l-a ameninţat pe acesta spunându-i că deţine informaţii detaliate colectate despre cei care „deranjează”, avertizându-l totodată asupra consecinţelor pe care jurnaliştii, care nu încetează cu astfel de investigaţii, le vor îndura.
„Nu s-au referit doar la presă. Vizate sunt mai multe domenii și mai mulți oameni”, a declarat publicația Snoop pe Facebook.
„De la anul, o să dăm niște legi pentru calomnie. Unde toți jurnaliștii care calomniază și care aduc prejudicii companiilor, firmelor și oamenilor corecți o să fiți foarte tare penalizați. Nu penalizați tare. Rău”, spune Bruno Mihailescu în înregistrarea publicată de Snoop.
- "Șefule, te-am scos din anonimat". Interlopii care i-au făcut campanie lui Călin Georgescu s-au întors împotriva...
- Elena Lasconi, după desecretizarea CSAT: "Aşa a lucrat Rusia înainte de a intra cu trupe în Ucrainei. Putea să...
- Cum explică CNA decizia de a şterge de pe Youtube un video cu opinia unui jurnalist: "Este una dintre cele mai...
- Scrisoarea emoționantă lăsată în urmă de un jurnalist omorât în Gaza: "Dacă citiţi asta, înseamnă că am...
- "Urăsc să-i salvez iar pe europeni". Detaliile scoase la iveală de mesajele secrete trimise accidental de Casa...
„Nu înțeleg, acum vii tu jurnalist să mă investighezi pe mine că am făcut ceva? Sunt o brigadă de jurnaliști puși de niște securiști care sunt pe ultima sută de metri, pentru că o să fie desființate toate sistemele din România, inclusiv toți jurnaliștii care au mințit poporul român, cu toate televiziunile și radiourile. Pentru că sunteți documentați toți. Avem tot despre voi, tot. Și unde te duci, și ce faci, și ce mănânci. Știm tot. Și de unde vă vin banii, și unde vă duceți. Nu știi în ce te bagi, tu nu știi în ce intri acum, că te iei de noi”, a spus Bruno Mihăilescu, fondator al organizației Tracia Unită, susținătoare a lui Călin Georgescu, potrivit unei înregistrări făcute publice de jurnaliştii de la Snoop.
CJI, reacţie în cazul jurnaliştilor de la Snoop
CJI preciează într-un comunicat de presă că în urmă cu câteva zile, o persoană ameninţa cu moartea copiii realizatorului Dragoş Pătraru. Şi Active Watch, organizaţia care militează pentru comunicarea liberă în interes a venit cu o solicitare către autorităţi pentru a luat măsuri pentru protajarea ziariştilor.
Poziţia integrală a CJI:
Libertatea presei e garanţia democraţiei
Perioada electorală a arătat câtă nevoie avem de fapt de jurnalişti independenţi, care să arate candidaţii dincolo de publicitatea electorală şi portrete de campanie. Jurnaliştii sunt cei care au adus în faţa publicului informaţii, înainte ca serviciile secrete să le pună pe masa Consiliului Suprem de Apărare al Ţării.
Iar asta i-a transformat în ţinte. Jurnalistul Victor Ilie a fost ameninţat, după publicarea în Snoop a anchetei „Strategia cu bani ruseşti. Cum au ajuns reclamele la medicină naturistă şi ştirile cu sfinţi să influenţeze votul românilor la prezidenţiale”. Un apropiat al lui Călin Georgescu a încercat să-l intimideze nu doar pe ziaristul de investigaţii, ci pe toţi jurnaliştii care îndrăznesc să îşi facă meseria.
„De la anu’, o să dăm nişte legi pentru calomnie. Unde toţi jurnaliştii care calomniază şi care aduc prejudicii companiilor, firmelor şi oamenilor corecţi, o să fiţi foarte tare penalizaţi. Nu penalizaţi tare. Rău (…)”
În urmă cu câteva zile, o persoană ameninţa cu moartea copiii realizatorului Dragoş Pătraru.
Solicităm Poliţiei să aplice legea cu celeritate şi fără echivoc, pentru a arăta că este un garant al statului de drept, acolo unde ameninţările reprezintă o infracţiune penală. Faptele sunt şi mai grave, atunci când sunt îndreptate împotriva unui jurnalist. Comisia Europeană subliniază că statele membre „ar trebui să investigheze şi să urmărească penal toate actele criminale comise împotriva jurnaliştilor, fie ele online, sau offline, într-o manieră imparţială, independentă, eficientă, transparentă şi în timp util, pentru a se asigura că drepturile fundamentale sunt protejate şi justiţia este făcută prompt în cazuri particulare şi pentru a preveni apariţia unei <<culturi>> a impunităţii în ceea ce priveşte atacurile împotriva jurnaliştilor” (Rec. 4)
O presă liberă care vorbeşte despre neregulile din societate este o garanţie a păstrării drumului democratic, european şi euroatlantic al României. Dar nu numai. O presă liberă este garanţia că fiecare dintre noi are acces la informaţii relevante, în timp util şi nu doar după ce ne loveşte dezastrul.
Reamintim atât politicienilor, cât şi staffurilor de campanie sau apropiaţilor lor, că jurnalişti buni nu sunt cei care primesc întrebări şi le citesc la comandă, ci cei care pun exact întrebările la care politicienii nu vor să răspundă, dar la care cetăţenii aşteaptă răspuns.
Poliţia Capitalei a deschis un dosar penal
Poliţia Capitalei a deschis, joi, un dosar penal, după ce jurnalistul Victor Ilie, colaborator Snoop, a fost ameninţat de către şeful unei organizaţii care îl sprijină pe Călin Georgescu. ”Nu ştii în ce te bagi. Eu zic să te opreşti acum cât mai ai ocazia”, i-a spus jurnalistului Bruno Mihăiescu, fondator Organizaţiei Tracia Unită.
Poliţia Capitalei a anunţat că a deschis un dosar penal.
”Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind demarate investigaţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare”, a transmis Poliţia Caputalei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰