Foto La un pas de tragedie după ce un şofer s-a urcat beat la volan şi a intrat într-un gard, în Neamţ. În maşină se afla şi un copil de 5 ani
Trei persoane, între care un copil, au fost rănite într-un accident rutier produs de un şofer beat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
"În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 31 ani conducea un autoturism din direcţia Cârligi spre Bodeşti, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând cu autoturismul într-un gard. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto şi a altor două persoane, cu vârste de 5, respectiv 29 ani, pasageri în acelaşi autoturism", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Ce alcoolemie avea şoferul
Potrivit ISU Neamţ, victimele au fost preluate de echipaje SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰