Observator » Evenimente » Lista integrală a modelelor mărcilor auto rechemate în service de RAR: sunt vizate 100.000 de maşini

Video Lista integrală a modelelor mărcilor auto rechemate în service de RAR: sunt vizate 100.000 de maşini

Cristi Popovici | Timp citire: 1 minut
Publicat la 01.07.2025, 19:50 | Modificat la 01.07.2025, 19:52

Avertisment foarte important pentru şoferi. Aproape 100.000 de maşini sunt rechemate în service. S-a descoperit că airbagurile care ar trebui să ne protejeze într-un eventual impact pot exploda pe timp de caniculă şi ucide. Vorbim despre mai multe modele şi mărci populare. 

Aproape 100.000 de maşini aflate în circulaţie în România pot deveni periculoase în caz de accident. RAR (n.red. Registrul Auto Român) anunţă o rechemare masivă în service după ce au fost identificate airbag-uri care pot exploda necontrolat şi proiecta fragmente metalice în interior. Sunt vizate aproape toate mărcile importante, iar vehiculele cu cele mai mari riscuri sunt cele fabricate în perioada 1998 - 2019.

Toate constatările şi reparaţiile sunt gratuite

Defecţiunile apar în special la vehiculele mai vechi, expuse ani la rând la un climat cald şi umed. În timp, anumite substanţe din sistemul de declanşare al airbag-ului se pot degrada crescând riscul unei explozii periculoase. Aproape 14.000 de maşini au probleme ce ţin de siguranţa activă, iar alte peste 85.000 pot avea defecţiuni la sistemele de siguranţă pasivă.

Articolul continuă după reclamă

Vizate sunt maşinile vândute oficial în România, însă nu sunt excluse nici cele aduse în ţara noastră. Acestea din urmă urmează a fi identificate în perioada următoare. RAR anunţă că toate constatările şi reparaţiile sunt gratuite.

Lista integrală a maşinilor vizate o puteţi găsi aici.

Cristi Popovici

Reporter Senior la Observator Antena 1, cu peste 20 de ani de experiență în jurnalism, specializat în evenimente de larg interes şi investigaţii.

Like