Video Locul din România unde au apărut peste 100 de flamingo. Păsările au poposit în drumul spre țările calde
Spectacol roz pe lacurile din Dobrogea. Mai multe păsări flamingo au poposit la Sinoe și Techirghiol, în timpul migrației de toamnă. Înaripatele roz vor rămâne aici câteva zile, pentru a se hrăni și a se odihni, înainte de a-și continua drumul spre țările calde.
Peste 100 de păsări flamingo au fost văzute zilele acestea pe lacurile Sinoe și Techirghiol. Au făcut un popas aici, în timpul migrației.
"Pasajul se face pe timpul nopții, adică zborul migrațional, însă opresc să se odihnească chiar câteva zile, hrănindu-se, acumulând resurse și putere de a merge mai departe" spune doctorul în științe Adrian Bîlbă.
Nu rămân mult timp. Pe măsură ce la noi vremea se răcește și hrana devine tot mai puțină, păsările pleacă mai departe, spre țările calde,
"Sunt destul de temătoare și față de oameni. Trebuie să înțelegem și să păstrăm distanța față de ele, dacă vrem să stea cât mai mult la noi" mai spune Adrian Bîlbă.
Acum 10 ani, păsările flamingo erau o raritate
Vestea bună e că le vedem, în această perioadă, în număr cât mai mare. Acum un deceniu, erau o raritate.
"În 2016, când au fost observate primele 4 exemplare, erau considerate ca o raritate. În ultimii ani, în fiecare an avem cârduri destul de mari, atât pe Sinoe cât și pe Techirghiol, până la 500-800 de exemplare" a explicat ornitologul Attila Maron.
Găsim flamingo în Europa mai ales în sudul continentului, unde populația de păsări a crescut semnificativ în ultimii ani. Așa se explică și apariția lor tot mai frecventă în zonele nordice, inclusiv în România.
Reporter senior la Observator Antena 1. 15 ani de experienţă în jurnalism, în toate domeniile ➜
